marți, 15 decembrie 2009

Pomul de Craciun

Impodobirea pomului de Crăciun este un obicei, venit din Occident, cel mai probabil de la popoarele germanice. Încetul cu încetul, acesta a intrat în tradiţia creştină. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provincile Alsacia şi Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci mai degrabă ca cea a Anului Nou. De aici tradiţia se extinde în întreaga Franţă, Spania, Italia şi Elveţia.

De asemenea, este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obişnuiau să-şi împodobească casele cu ramuri de brad şi de vâsc. Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu şi în Orient, prin intermediul catolicismului. În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toate şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc.

Bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în oraşele din Germania sfârşitului de secol XIX, dar odată cu Primul Război Mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei ţări.

Bradul în tradiţia românească

În tradiţia românească de la sat, regăsim acest obicei al împodobirii bradului la nunţi şi la moartea tinerilor, femei şi bărbaţi. Obiceiul există din vremea dacilor şi semnifică o nuntă rituală între persoana decedată şi natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiţia unor comunităţi locale din regiunile Banat şi Oltenia. Bradul astfel împodobit se numeşte Pomul vieţii, care se regăseşte drept motiv natural în arta populară.

Odată cu evoluţia etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înţelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de pomană", "arbore fertilizator" sau "stâlp de arminden".

Obiceiul bradului în prezent

În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit unul dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât şi în mediul rural, odată cu aşteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj nou, Moş Crăciun, o variantă americanizată a Sfântului Nicolae.

Hristos este cu noi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML