luni, 8 februarie 2010

Cu ce folos trecem săptămâna albă?


Suntem în “săptămâna albă” sau “a brânzei”, o etapă intermediară între mâncărurile de dulce şi sec, între rânduiala fixă a Octoihului şi cea mobilă a Triodului, între Liturghia zilnică şi zilele aliturgice, între calea rătăcită şi calea bătătorită a sfinţilor.

Fiecare zi din săptămâna „brânzei“ se aseamănă oarecum întregii săptămâni, pentru că putem observa că în toate cântările acestei perioade se foloseşte destul de des cuvântul „astăzi“, care reprezintă începutul pocăinţei, începutul vieţii celei noi pe care o doreşte omul odată cu intrarea sau cu pregătirea pentru acest drum al postului. În această perioadă, metaniile se înmulţesc, tocmai pentru a-l pregăti pe credincios spre râvnă, asceză şi pocăinţă mai multă. Orice fel de metanie pe care o face omul nu este altceva decât urmarea lui Hristos. Prin metanie murim cu Hristos şi înviem împreună cu El.

Foarte importantă în această perioadă este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, rugăciune de pocăinţă cu trei metanii, care se rosteşte în Postul Mare:

Doamne şi Stãpânul vieţii mele, duhul trândãviei, al grijii de multe, al iubirii de stãpânie şi al grãirii în deşert nu mi-l da mie!

Iar duhul curãţiei, al gândului smerit, al rãbdãrii şi al dragostei, dãruieşte-mi mie, slugii Tale!

Aşa, Doamne, Împãrate, dãruieşte-mi ca sã-mi vãd greşelile mele şi sã nu osândesc pe fratele meu, cã binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Evanghelia Duminicii care a trecut, a Înfricoşatei Judecăţi, este cea mai înfricoşătoare din tot cursul anului, pentru că ni s-a vorbit despre sfîrşitul lumii care este tot mai apropiat şi de marea Judecată de apoi a tuturor oamenilor şi a îngerilor răi. A fost a treia şi ultima Duminică pregătitoare pentru Sfîntul şi marele Post, aducându-ne aminte de sfîrşitul veacurilor, de Judecată, de osînda veşnică a păcătoşilor şi de răsplătirea drepţilor în Împărăţia Cerurilor.

Părintele Cleopa spune că după despărţirea celor buni de cei răi (îi va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stînga – Matei 25, 32-33), va începe judecata cea mare.



“Dar cine ne va pîrî atunci în faţa Dreptului judecător? Însăşi faptele noastre rele pe care le-am făcut şi nu ne-am pocăit. Apoi ne vor osîndi duhovicii, cărora nu ne-am spovedit de toate păcatele, nici am făcut canon pentru ele. Apoi ne vor osîndi îngerii care ne-au fost păzitori de la botez, pe care nu i-am ascultat. Ne vor osîndi şi îngerii care au scris toate faptele noastre din copilărie. Dar cel mai mare pîrîş care ne va pîrî şi ne va cere pedeapsă şi osînda veşnică de la Dumnezeu în ziua cea mare a Judecăţii de apoi, va fi diavolul pe care noi acum îl ascultăm şi facem voile lui şi nu ne pocăim în fiecare zi de cele ce facem. Vai de noi! Ce vom face atunci dacă ne va găsi moartea şi judecata nespovediţi şi nepocăiţi? Ce ne va folosi atunci viaţa aceasta amăgitoare şi trecătoare în care acum ne desfătăm? Că ne legăm cu inima de ea şi de grijile veacului de acum, încît uităm de moartea care vine şi de osînda cea veşnică, ce ne aşteaptă în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Vedeţi, fraţii mei, cum toţi murim şi nimeni din oameni nu rămîne pe acest pămînt, oricine ar fi el. Vedeţi că cel ce moare, de faţă fiind noi, i se leagă limba, i se schimbă ochii, îi tace gura, i se opreşte graiul, cînd vede pe dumnezeieştii îngeri cum cheamă sufletul din trup! Atunci măcar împărat de ar fi, măcar slugă, măcar stăpînitor a toată lumea, tot se cutremură, se tulbură, se înspăimîntează, văzînd puteri înfricoşate, văzînd chipuri străine, văzînd feţe aspre şi posomorîte, văzînd rînduielile îngereşti pe care niciodată nu le-a mai văzut” (Părintele Cleopa, predică la Duminica Înfricoşatei Judecăţi).

După învăţătura Sfintei Scripturi, păcatul este călcarea cu bună ştiinţă şi de bunăvoie a voii lui Dumnezeu. El se mai numeşte şi fărădelege (Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, pag. 426; Romani 5, 13; Iacob 2, 9; Isaia 49, 12-13). Rădăcina păcatului este pofta care ispiteşte pe om (Iacob 1, 13-15). Păcatul atrage mânia lui Dumnezeu asupra omului fiindcă “păcatul este urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Deuteronom 17, 25; Pilde 3, 32). Păcatul atrage mânia lui Dumnezeu asupra omului, deoarece “păcătoşii sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu” (Iov 21,17; Ieremia 21,14; Psalm 20, 8-10; 78, 6; Isaia 10, 6).

Treptele păcatului sunt în număr de douăsprezece, după Sfântul Nicodim Aghioritul şi anume: Prima treaptă, când face cineva fapta bună cu scop rău pentru bani, pentru laudă, pentru cinste, adică atunci când amestecă binele cu răul. A doua treaptă este împlinirea faptei bune pe jumătate, necompletă. A treia treaptă este ispita, momeala, adică ispitirea ce vine asupra omului de la diavol, de la lume şi de la trup şi-l ispiteşte pe om prin cele cinci simţuri numite de Sfinţii Părinţi “ferestrele sufletului”. A patra treaptă este unirea, adică amestecarea minţii cu ispita. A cincea treaptă a păcatului este lupta minţii, adică a sufletului cu ispita. Până aici nu este păcatul zămislit. De aici însă începe a zămisli păcatul care aduce osânda asupra omului.

A şasea treaptă a păcatului este învoirea minţii cu păcatul, adică îndulcirea minţii de ispită, de poftă. Din clipa aceasta se zămisleşte păcatul în mintea şi inima omului şi-l face pe om vrednic de osândă, precum spune Sfantul Apostol Iacob: “Pofta zamislind, naşte păcatul, iar păcatul săvârşindu-se, naşte moarte” (Iacob 1, 13-15). A şaptea treaptă a păcatului este păcatul făcut cu mintea prin imaginaţie. Ca după ce omul se învoieşte să facă păcatul, el se sileşte, din îndemnul diavolului, să întipărească acel păcat în mintea sa ca şi cum l-ar fi făcut cu lucrul. Prin imaginaţie păcatul creşte şi se înrădăcinează în inima omului.



A opta treaptă a păcatului este hotărârea voinţei de a face păcatul şi însăşi săvârşirea lui cu fapta. A noua treaptă este obiceiul păcatului, adică săvârşirea lui de mai multe ori. A zecea treaptă a păcatului este patima, deprinderea, adică săvârşirea permanentă cu voia şi fără voia omului. A unsprezecea treaptă a păcatului este deznădejdea, când omul îşi pierde nădejdea iertării prin pocăinţă, prin harul şi mila lui Dumnezeu. A douasprezecea treaptă a păcatului este sinuciderea, adică uciderea omului deznădăjduit din cauza păcatelor sale cu voia sa liberă. Aceasta este cea mai grea treaptă a păcatului, de care să ne ferească Dumnezeu pe toţi. Cel care se sinucide nu mai are iertare în veci, iar Biserica nu are voie să se roage pentru el (după Învăţătura către duhovnic, pag. 15).

Câţi dintre noi am cunoscut treapta a zecea a păcatului? Să fim atenţi, deci, să ne cercetăm cu atenţie, să ne pregătim cum se cuvine pentru Sfânta Spovedanie, despre care dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul a îndrăznit să zică : “Mai mare decât Botezul, după Botez, este izvorul lacrimilor” (Cuvântul al 7-lea, Pentru plâns, Filocalia, vol. IX). Fără spovedanie, nu există iertarea păcatelor, fără iertare nu exista vindecare, nu există mântuire, nu există decât focul iadului.

Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Ioan 20,19-23)

Cât de frumoasă este poezia Părintelui Cleopa – Taina Sfintei Spovedanii! Citiţi-o, gândiţi-vă ce a vrut să spună şi rugaţi-vă Domnului să vă dea gând bun şi hotărâre bună, de a apuca drumul înspre Biserică, iar nu pe celălalt. Cât poate fi de frumos a te naşte a doua oară, a întinde mâna către Hristos printr-un singur gând de refuz al păcatului urmat de spovedanie şi de stăruinţa în a cere ajutorul Domnului, conştient fiind că fără ajutorul Lui n-am fi biruit nici cea mai mică “umbră” de păcat din noi!



Taina Sfintei Spovedanii

Taina Sfintei Spovedanii
O cunoaştem din predanii,
Cât de mare rol anume
Are, pentru-ntreaga lume

Pentru ea, Mântuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Că nu este mântuire
Fără de mărturisire.

Pentru că Hristos ne-nvaţă,
Sfinţii Apostoli dau povaţă
Să ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.

Pentru taina pocăinţei
Au grăit, de-asemeni sfinţii
Ei canoane au fixat
Să ne spovedim curat.

Şi Biserica ne cheamă,
Şi ne-nvaţă ca o mamă,
Şi cu multă umilinţă
Să venim la pocainţă.

Pocăinţa-i taină mare
Dată pentru fiecare
Pentru drept şi păcătos
Care crede în Hristos.

Pentru tânăr şi batrân
Pentru slugă şi stapân
Pentru cel de la amvon
Pentru cel ce stă pe tron.

Pentru turmă şi păstori,
Pentru cei din închisori,
Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.

Şi precum ne-nvaţă Crezul
Spovedania-i botezul
Care spală, care curmă
Tot păcatul, fără urmă.

De voiţi mai mult să ştiţi
În Scriptură să citiţi;
Veţi găsi exemple multe
De-ar fi cine să le-asculte.

Oare frate, n-ai văzut
Pe David când a căzut,
Cum s-a spovedit curat
Lui Nathan ce l-a mustrat?

Chiar si Petru, râvnitorul,
Şi-a trădat Mântuitorul,
Ba şi-n public s-a jurat:
“Nu-l cunosc, cu-adevărat!”

Iar când Domnul l-a privit
Petru, jalnic s-a căit
Şi a plâns în toată viaţa
Umezindu-şi zilnic faţa.

Apoi, Pavel, tot la fel
Nu a plâns destul şi el?
Când pe mulţi creştini lega
şi la Templu-i aducea?

Şi câţi sfinţi şi cuvioşi
N-au ieşit din păcătoşi?
Care-au plâns şi-au suspinat
Pentru orişice păcat.

Tot mereu părinţii noştri
Şi părinţii dragi ai voştri,
Post de post se spovedeau
Şi mereu se-mpărtăşeau.

Ei nu amânau cu anii
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci făceau cu pregătire
Sfânta lor mărturisire.

Şi n-aveau atunci ca noi
Viaţă bună, ci nevoi,
N-aveau cărti de rugăciune,
Nici biserici mari şi bune.

N-aveau preoţi mulţi în sate,
Dar vezi, nici aşa păcate,
Nu cântau ca noi frumos,
Ci trăiau după Hristos.

Nu spuneau din gură multe
Ci doreau mai mult s-asculte,
Orice vorbă, orice sfat
Le primeau cu-adevărat.

CALAUZA ORTODOXA

Hristos este cu noi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML