Adevarata viata e postul
"Pot, oare, fiii nuntii sa fie tristi cata vreme mirele este cu ei?" (Matei 9, 15).
Pot fiii nuntii, oare, sa fie tristi cata vreme Mirele este cu ei? Vor veni insa zile cand Mirele va fi luat de la ei si atunci vor posti. Acum bucuria voastra este pe masura bucuriei Mele, pe masura petrecerii noastre impreuna, ca sunteti cu Mine. Cand nu voi mai fi, veti posti; atunci inima vi se va largi - acesta e rostul postului - ca sa Ma asteptati. Cand nu mai sunt, Ma asteptati, veti avea o inima plina numai de asteptari! Se cere de la noi o inima care sa reziste la arderea-de-tot in focul duhovnicesc al iubirii. In post o lamurim (in sensul biblic al cuvantului), in cea mai veritabila lumina a asteptarii. Ea nu se mai leaga de nimic. De ce se va lega inima voastra, decat numai de asteptare?! Acesta-i postul.
Nu pot fi tristi fiii nuntii! Ei vor fi plini de bucuria prezentei Lui, neavand nici un motiv de ingrijorare, fiindca il au pe Mirele cu ei, pe care pur si simplu il mananca. Atunci, de fapt, postesti cu adevarat, cand il mananci pe Dumnezeu. Adevarata viata e post, in sensul ca nici o desertaciune nu mai intra in ea. Cand Mirele nu mai este, postul pregateste inima pentru rabdarea asteptarii si bucuria Venirii.
De fapt, postirea e starea potrivita firii umane, normala pentru om, creat pentru comuniunea eterna cu Creatorul. Viata adevarata este un neintrerupt post. Postesti, adica renunti la orice desertaciune pentru a-I face loc lui Hristos. Postul este deci o largire a inimii pentru a putea participa la plinirea cu energiile dumnezeiesti. Cum spune Mantuitorul, in pustie: "nu numai cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu".
"Cine nu Ma mananca pe Mine, nu are viata in el". Daca esti cu El (cum erau ucenicii) nu poti sa nu-L mananci, avandu-L. De ce s-a folosit de mancare, de paine si vin? Pentru ca bucatele sunt, pentru omul cazut, de nelipsit si pentru ca procesul vital al asimilarii este interior, intim, personal. "Sunteti cu Mine, luati trupul Meu, ca sa va simtiti cu Mine. Cand nu Ma veti mai vedea veti posti, veti observa, atunci, ca nu aveti ce smanca. Pentru ce veti posti? Pentru a nu Ma schimba cu alta mancare, cand nu voi mai fi Eu. Va veti da seama ca nu e de mancat altceva".
Mult dau de gandit vorbele Mantuitorului!
Fiind El de fata, acum, cand vorbim despre El, oare cum il intelegem noi, prin credinta absoluta? Contribuind fiecare la intelesul exact. Completam toti: tu cu ce-mi scapa mie, eu cu ce iti scapa tie, iesind de aici o talcuire corecta, aceasta mai ales din cauza ca talcuirea se face cu dragoste.
Unde sunt doi, trei, adunati in numele Lui si conlucreaza, nu se poate sa lipseasca dragostea. Nu gandim autonom, ci tinem seama runul de altul. Pentru bucuria ca sunt cu tine, gandurile mele lucreaza altfel: ma gandesc pe unde este El, Care se afla cu noi, si atunci inteleg mai bine. In felul acesta, este mai sigur ca ceea ce-am inteles impreuna se va si infaptui. Se poate face o referire la Matei 9, 17: "Nu pun oamenii vin nou in burdufurile vechi; altminterea burdufurile crapa: vinul se varsa si burdufurile se strica; ci, pun vin nou in burdufuri noi si amandoua se pastreaza impreuna. Deci, daca vinul nou e in burduf nou, amandoua se tin, raman impreuna. La fel si in ce priveste sfatul nostru: Unde-s doi, trei, intr-un acelasi gand, voi fi si Eu acolo. Pot locui in sfatul lor, al celor bine-intentionati care nu se leaga decat de asteptarea Mea. Se vor tine impreuna, in toate zilele, ei si cu Mine".
"Erati cu Mine - deci pentru Ucenici nu exista riscul de-a li se rataci, cumva, mintea si a se hrani cu altceva. Fiind cu voi, v-ati hranit cu Mine, cu Unicul ce da viata - faptul de a fi Eu cu voi. Langa voi aflandu-Ma reprezentam, prin persoana Mea, viata de la Tatal, pe care v-o ofeream. Dupa ce nu voi mai fi, atunci veti posti oarecum de la sine. Cand esti foarte necajit, iti vine sa mai mananci sau sa te mai ocupi de altceva?"
"Cand nu Ma veti mai avea, veti posti cu adevarat si feti face in acelasi timp exercitiul de a va da seama cu se poate hrani omul, veti vedea ca nu numai cu paine se hraneste el", asa cum i-a raspuns Mantuitorul diavolului: "Nu numai cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu; cu tot cuvantul, cu toata asigurarea vietii ce vine numai de la Dumnezeu". Iata sensul postului!
Daca omul e obisnuit sa se hraneasca, in viata lui de zi cu zi, numai cu paine, fara a-si aduce aminte de Dumnezeu, e necesar acest exercitiu de renuntare la paine, o vreme, ca sa inceapa omul sa simta puterea harului, care intretine viata cea adevarata.
Desi postul este o disciplina cel putin la inceput destul de dificila, oare de ce cand vine postul nu se infricoseaza nimeni, ba unii chiar se bucura? Fiindca neingreunarea trupului si nealimentarea instinctelor cu produse animale deschid canalele energiilor dumnezeiesti. Foamea trupeasca se transforma in dor, in foamea de Dumnezeu a inimii. Iar hranindu-ma cu adevarurile lui Dumnezeu, nu mai incape alta hrana in mine. Ce sens da Mantuitorul postului si cat de superficial obisnuiesc oamenii sa-l inteleaga!
Si cine va posti? Voi veti posti, cei care M-ati cunoscut. Cine nu Ma cunoaste nu poate posti, iar cine Ma cunoaste va sti sa posteasca. Cui ii este greu si sila de post, inseamna ca nu Ma cunoaste, de fapt, nu-L cunoaste pe Dumnezeu.
Nu pentru trup e postul. Trupul nu poate gresi; in sine, el nu are nici un rol - Mantuitorul o spune. Infranarea o face mintea, duhul. Trupul, in mod normal, nu se infraneaza. Mintea ii da trupului masura sanatoasa a alimentatiei.
Cum si de ce a postit Mantuitorul?
Mantuitorul a postit (nu numai in cele 40 de zile, in pustie), cu gandul numai la Tatal, vrajmasul nemaiavand loc in El. Ca om, a facut exercitiul renuntarii trupesti si mentale la mancare si ganduri, dandu-ne noua exemplu si putere de a face si noi asemenea.
Postul Mantuitorului este o inaugurare a vietii normale de infranare, pe care El avea s-o traiasca neintrerupt. Toti postitorii au facut-o (devenind si ei, la randul lor, modele de urmat). Acolo, in pustie, El a conceput tipul de infranare totala. Infranarea trebuie sa fie totala, adica sa fii cu atentia numai la voia lui Dumnezeu, in toata clipa. Postul de mancare este chipul tuturor infranarilor mantuitoare. De aceea, in raspunsul dat diavolului, a zis: "Nu numai cu paine, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu".
La animale reglarea e automata. Animalul nu mananca decat ce ii este necesar; n-are alte pofte. Omul, insa, are imaginatie: porneste de la o mancare buna, la ceva si mai bun, amplificandu-si astfel pofta pentru tot ce-i bun si frumos la vedere. Vedem, deci, cum omul a adaugat ceva nenatural. Nu e vina trupului, ci a conducerii, a forului superior. Cat s-au chinuit Sfintii Parinti sa redea mintii rolul de stapan al trupului! Noi stricam echilibrul, cu adaosuri la proiectul dumnezeiesc. La animal, pofta nu depaseste o anumita bariera. La om, pofta ia proportii imprevizibile: in timp ce mananca ceva, se gandeste la ce-ar mai manca.
Postul disciplineaza mintea, pentru a nu mai deregla regimul firesc al trupului. Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea de a-si regla viata, dar el nu-si foloseste aceasta posibilitate, in post se pune in miscare capacitatea nefolosita a omului de a se infrana de la ceea ce nu-i este de trebuinta.
"Eu aflandu-Ma cu voi, aveti aceasta putinta de infranare; va hraniti vazandu-Ma. Cand insa nu voi mai fi, nu Ma veti mai vedea si atunci va trebui sa Ma aflati in nevazut. Va trebui sa Ma infiintati, sa va aduceti aminte de Mine, ca, astfel, sa reveniti la ceea ce erati cand va aflati cu Mine".
Sa te adancesti in duhul gandirii lui Dumnezeu, sa te imbraci in mentalitatea Lui, sa fii una cu unimea gandirii dumnezeiesti, sa nu mai concepi altceva decat ce concepe Dumnezeu, sa te simti real traind in aceasta gandire. Ce minune ne cere noua Dumnezeu!
Acesta e post cu adevarat sfintitor, Viata!
Hristos este cu noi!
"Pot, oare, fiii nuntii sa fie tristi cata vreme mirele este cu ei?" (Matei 9, 15).
Pot fiii nuntii, oare, sa fie tristi cata vreme Mirele este cu ei? Vor veni insa zile cand Mirele va fi luat de la ei si atunci vor posti. Acum bucuria voastra este pe masura bucuriei Mele, pe masura petrecerii noastre impreuna, ca sunteti cu Mine. Cand nu voi mai fi, veti posti; atunci inima vi se va largi - acesta e rostul postului - ca sa Ma asteptati. Cand nu mai sunt, Ma asteptati, veti avea o inima plina numai de asteptari! Se cere de la noi o inima care sa reziste la arderea-de-tot in focul duhovnicesc al iubirii. In post o lamurim (in sensul biblic al cuvantului), in cea mai veritabila lumina a asteptarii. Ea nu se mai leaga de nimic. De ce se va lega inima voastra, decat numai de asteptare?! Acesta-i postul.
Nu pot fi tristi fiii nuntii! Ei vor fi plini de bucuria prezentei Lui, neavand nici un motiv de ingrijorare, fiindca il au pe Mirele cu ei, pe care pur si simplu il mananca. Atunci, de fapt, postesti cu adevarat, cand il mananci pe Dumnezeu. Adevarata viata e post, in sensul ca nici o desertaciune nu mai intra in ea. Cand Mirele nu mai este, postul pregateste inima pentru rabdarea asteptarii si bucuria Venirii.
De fapt, postirea e starea potrivita firii umane, normala pentru om, creat pentru comuniunea eterna cu Creatorul. Viata adevarata este un neintrerupt post. Postesti, adica renunti la orice desertaciune pentru a-I face loc lui Hristos. Postul este deci o largire a inimii pentru a putea participa la plinirea cu energiile dumnezeiesti. Cum spune Mantuitorul, in pustie: "nu numai cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu".
"Cine nu Ma mananca pe Mine, nu are viata in el". Daca esti cu El (cum erau ucenicii) nu poti sa nu-L mananci, avandu-L. De ce s-a folosit de mancare, de paine si vin? Pentru ca bucatele sunt, pentru omul cazut, de nelipsit si pentru ca procesul vital al asimilarii este interior, intim, personal. "Sunteti cu Mine, luati trupul Meu, ca sa va simtiti cu Mine. Cand nu Ma veti mai vedea veti posti, veti observa, atunci, ca nu aveti ce smanca. Pentru ce veti posti? Pentru a nu Ma schimba cu alta mancare, cand nu voi mai fi Eu. Va veti da seama ca nu e de mancat altceva".
Mult dau de gandit vorbele Mantuitorului!
Fiind El de fata, acum, cand vorbim despre El, oare cum il intelegem noi, prin credinta absoluta? Contribuind fiecare la intelesul exact. Completam toti: tu cu ce-mi scapa mie, eu cu ce iti scapa tie, iesind de aici o talcuire corecta, aceasta mai ales din cauza ca talcuirea se face cu dragoste.
Unde sunt doi, trei, adunati in numele Lui si conlucreaza, nu se poate sa lipseasca dragostea. Nu gandim autonom, ci tinem seama runul de altul. Pentru bucuria ca sunt cu tine, gandurile mele lucreaza altfel: ma gandesc pe unde este El, Care se afla cu noi, si atunci inteleg mai bine. In felul acesta, este mai sigur ca ceea ce-am inteles impreuna se va si infaptui. Se poate face o referire la Matei 9, 17: "Nu pun oamenii vin nou in burdufurile vechi; altminterea burdufurile crapa: vinul se varsa si burdufurile se strica; ci, pun vin nou in burdufuri noi si amandoua se pastreaza impreuna. Deci, daca vinul nou e in burduf nou, amandoua se tin, raman impreuna. La fel si in ce priveste sfatul nostru: Unde-s doi, trei, intr-un acelasi gand, voi fi si Eu acolo. Pot locui in sfatul lor, al celor bine-intentionati care nu se leaga decat de asteptarea Mea. Se vor tine impreuna, in toate zilele, ei si cu Mine".
"Erati cu Mine - deci pentru Ucenici nu exista riscul de-a li se rataci, cumva, mintea si a se hrani cu altceva. Fiind cu voi, v-ati hranit cu Mine, cu Unicul ce da viata - faptul de a fi Eu cu voi. Langa voi aflandu-Ma reprezentam, prin persoana Mea, viata de la Tatal, pe care v-o ofeream. Dupa ce nu voi mai fi, atunci veti posti oarecum de la sine. Cand esti foarte necajit, iti vine sa mai mananci sau sa te mai ocupi de altceva?"
"Cand nu Ma veti mai avea, veti posti cu adevarat si feti face in acelasi timp exercitiul de a va da seama cu se poate hrani omul, veti vedea ca nu numai cu paine se hraneste el", asa cum i-a raspuns Mantuitorul diavolului: "Nu numai cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu; cu tot cuvantul, cu toata asigurarea vietii ce vine numai de la Dumnezeu". Iata sensul postului!
Daca omul e obisnuit sa se hraneasca, in viata lui de zi cu zi, numai cu paine, fara a-si aduce aminte de Dumnezeu, e necesar acest exercitiu de renuntare la paine, o vreme, ca sa inceapa omul sa simta puterea harului, care intretine viata cea adevarata.
Desi postul este o disciplina cel putin la inceput destul de dificila, oare de ce cand vine postul nu se infricoseaza nimeni, ba unii chiar se bucura? Fiindca neingreunarea trupului si nealimentarea instinctelor cu produse animale deschid canalele energiilor dumnezeiesti. Foamea trupeasca se transforma in dor, in foamea de Dumnezeu a inimii. Iar hranindu-ma cu adevarurile lui Dumnezeu, nu mai incape alta hrana in mine. Ce sens da Mantuitorul postului si cat de superficial obisnuiesc oamenii sa-l inteleaga!
Si cine va posti? Voi veti posti, cei care M-ati cunoscut. Cine nu Ma cunoaste nu poate posti, iar cine Ma cunoaste va sti sa posteasca. Cui ii este greu si sila de post, inseamna ca nu Ma cunoaste, de fapt, nu-L cunoaste pe Dumnezeu.
Nu pentru trup e postul. Trupul nu poate gresi; in sine, el nu are nici un rol - Mantuitorul o spune. Infranarea o face mintea, duhul. Trupul, in mod normal, nu se infraneaza. Mintea ii da trupului masura sanatoasa a alimentatiei.
Cum si de ce a postit Mantuitorul?
Mantuitorul a postit (nu numai in cele 40 de zile, in pustie), cu gandul numai la Tatal, vrajmasul nemaiavand loc in El. Ca om, a facut exercitiul renuntarii trupesti si mentale la mancare si ganduri, dandu-ne noua exemplu si putere de a face si noi asemenea.
Postul Mantuitorului este o inaugurare a vietii normale de infranare, pe care El avea s-o traiasca neintrerupt. Toti postitorii au facut-o (devenind si ei, la randul lor, modele de urmat). Acolo, in pustie, El a conceput tipul de infranare totala. Infranarea trebuie sa fie totala, adica sa fii cu atentia numai la voia lui Dumnezeu, in toata clipa. Postul de mancare este chipul tuturor infranarilor mantuitoare. De aceea, in raspunsul dat diavolului, a zis: "Nu numai cu paine, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu".
La animale reglarea e automata. Animalul nu mananca decat ce ii este necesar; n-are alte pofte. Omul, insa, are imaginatie: porneste de la o mancare buna, la ceva si mai bun, amplificandu-si astfel pofta pentru tot ce-i bun si frumos la vedere. Vedem, deci, cum omul a adaugat ceva nenatural. Nu e vina trupului, ci a conducerii, a forului superior. Cat s-au chinuit Sfintii Parinti sa redea mintii rolul de stapan al trupului! Noi stricam echilibrul, cu adaosuri la proiectul dumnezeiesc. La animal, pofta nu depaseste o anumita bariera. La om, pofta ia proportii imprevizibile: in timp ce mananca ceva, se gandeste la ce-ar mai manca.
Postul disciplineaza mintea, pentru a nu mai deregla regimul firesc al trupului. Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea de a-si regla viata, dar el nu-si foloseste aceasta posibilitate, in post se pune in miscare capacitatea nefolosita a omului de a se infrana de la ceea ce nu-i este de trebuinta.
"Eu aflandu-Ma cu voi, aveti aceasta putinta de infranare; va hraniti vazandu-Ma. Cand insa nu voi mai fi, nu Ma veti mai vedea si atunci va trebui sa Ma aflati in nevazut. Va trebui sa Ma infiintati, sa va aduceti aminte de Mine, ca, astfel, sa reveniti la ceea ce erati cand va aflati cu Mine".
Sa te adancesti in duhul gandirii lui Dumnezeu, sa te imbraci in mentalitatea Lui, sa fii una cu unimea gandirii dumnezeiesti, sa nu mai concepi altceva decat ce concepe Dumnezeu, sa te simti real traind in aceasta gandire. Ce minune ne cere noua Dumnezeu!
Acesta e post cu adevarat sfintitor, Viata!
Hristos este cu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML