miercuri, 17 martie 2010

Sf. Nicolae Cabasila-TÂLCUIREA DUMNEZEIEŞTII LITURGHII(V-VI-VII)

CAPITOLUL V
De ce nu se afieroseste o pâine (prescura) întreaga ci numai o parte?

Sa vedem acum pentru ce nu se afierosesc toate prescurile aduse ci numai
o parte, pe care, taind-o preotul însusi dintr-una din ele, o face dar [i o închina
lui Dumnezeu, apoi ducând-o la jertfelnic o sfintise.
(Înainte de Hristos), darurile de jertfa erau alese chiar de aducatorii lor: ei
le aduceau la altar si le puneau în mâinile preotilor, iar acestia le primeau, le
binecuvântau, le jertfeau sau faceau ceea ce se cuvenea, cu fiecare din cele
aduse. Jertfa lui Hristos se deosebeste însa prin aceea c\ (materia de jertfa),
adica trupul Domnului, a fost ales, adus si închinat lui Dumnezeu, iar în cele din
urma jertfit, de catre El însusi ca preot. Fiul lui Dumnezeu Si-a ales singur trupul
din mijlocul firii omenesti, El l-a dar ca dar lui Dumnezeu care punându-l în
sânurile Tatalui ca unul care, nefiind despartit niciodata de acele sânuri, Si-a
creat si a îmbracat acest trup acolo, încât odata zamislit, era si daruit lui
Dumnezeu. Si în cele din urma tot El însusi l-a dus si l-a jertfit pe cruce.
De aceea, pâinea (Agnetul) care se va preface în sfântul Trup15 este aleasa
si taiata din prescurile aduse, de catre preotul însusi, care o afieroseste lui
Dumnezeu punând-o pe sfântul disc, iar mai apoi o duce la sfânta Masa si o
jertfeste.

-------------------------------------------------------------------------------------------------
14 Cf. Romani VI, 3 sq – Vezi o dezvoltare mai pe larg a acestei idei, în Despre viata lui Hristos, cartea II (col.
532 si trad. rom. pag. 532). Cabasila nu întrebuinteaza, însa niciodata acest termen, ci pe acela, mai vag, de
pâine (artos) sau sfânta pâine.
15 Adica agnetul, sau Mielul (o Amnos), cum i se spune în limbajul liturgic actual.



CAPITOLUL VI
Pentru ce preotul înscrie (întipareste) parima lui Hristos în pâine


Atâta timp cât sta la proscomidiar, pâinea taiata este simpla pâine, numai
ca a primit însusirea de a fi închinata si facuta dar lui Dumnezeu; în acest timp,
ea închipuie pe Hristos din vremea cât El era dar. Si dupa cum am spus16, era
harazit ca dar chiar de la nastere, potrivit Legii, întrucât era un întâi-nascut17.
Dar patimile, pe care Domnul le-a îndurat mai pe urma în sfântul Sau
Trup pentru mântuirea noastra, adica crucea si moartea¸ fusesera preînchipuite
cu mult mai înainte, în Legea Vechea. De aceea, mai înainte de a duce pâinea la
sfânta Masa si a o jertfi, preotul se sileste sa arate într-însa mai întâi acele
preînchipuiri. Cum? – Scotând din prescura întreaga partea pe care o face dar,
înscrie pe ea patima si moartea, ca pe o tablita. Toate cât savârseste preotul
atunci – unele dupa trebuinta, altele într-adins –, au aceasta semnificatie. Ele
alcatuiesc o istorisire, prin acte simbolice, a patimilor si a mortii lui Hristos.
E vechi obiceiul de a istorisi, a povatui sau a prooroci prin acte simbolice.
Bunaoara, profetul (Ieremia), voind sa vesteasca robia Evreilor, s-a legat singur
cu lanturi;18 acelasi lucru a facut mai târziu Agav, prevestind închisoarea
sfântului apostol Pavel19. Se povesteste, de asemenea, ca unul dintre de
Dumnezeu purtatorii Parinti, fiind întrebat ce este un calugar, n-ar fi raspuns
nimic, ci scotându-si haina, si-a calcat-o în picioare20. Tot asa si moartea
Domnului, ca si întreaga Sa lucrare mântuitoare, era proorocita si aratata de catre
Dumnezeu, celor de demult, nu numai prin cuvinte ci si prin preînchipuiri; asa
au fost de pilda, despartirea Marii Rosii cu toiagul21, rugul cel de foc22 sau
aducerea la junghiere a lui Isac de catre tatal sau23, precum si altele, prin care se
închipuiau dintru început taina mântuirii.
Tot asa închipuieste si preotul jertfa Mântuitorului, istorisind-o prin
cuvinte si înfatisând-o prin acte simbolice, atâta cât se poate înfatisa asa ceva
într-o astfel de materie. Parca ar spune: astfel venit-a Domnul spre patima, astfel
a murit, asa a fost împuns în coasta, asa a curs sânge si apa din coasta cea
însulitata. Precum am spus, el face acestea mai întâi ca sa arate ca adevarul si
realitatile acestor lucrari au fost precedate si preînchipuite oamenilor mai
dinainte prin simboluri si figuri, tot asa cum si el (preotul), mai înainte de a duce
pâinea pe sfânta Masa si a o jertfi, întipareste într-însa Jertfa. În al doilea rând, le

-------------------------------------------------------------------------------------------------
16 Vezi cap. II.
17 Vezi Exod XIII, 2; Luca II, 22-24.
18 Ieremia XXVII, 1 sq
19 Fapte XXI, 10-14
20 E vorba de Avva Zaharia, Vezi Patericul, ed. Râmnic 1930, p. 79.
21 Exod XIV, 16 sq.
22 Exod III.
23 Geneza XXII.


face ca sa arate ca pâinea aceea se va preface în curând în Pâinea cea adevarata,
adica în Trupul cel rastignit si jertfit.
Pe lânga toate acestea, preotul trebuie sa vesteasca însasi moartea
Domnului, lucru pentru care ne-ar trebui mii de guri; de aceea, ca sa nu-i ramâna
nefolosit nici un chip de vestire si istorisire, o exprima si prin grai si prin acte
amintitoare.



CAPITOLUL VII
Ce întelegem prin „pomenirea Domnului”


Mai întâi, luând preotul prescura, din care trebuie sa scoata Sfânta Pâine
zice: „Întru pomenirea Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus
Hristos” împlinind astfel porunca Mântuitorului: „Aceasta sa faceti întru
pomenirea Mea”24. El rosteste aceste cuvinte nu numai pentru pâinea de la
proscomidie, ci pentru toata Sfânta Liturghie, începând slujba sfânta ca si cum ar
fi la sfârsitul ei. Caci si Domnul, numai dupa ce plinise toata taina, a adaugat
porunca: „Aceasta faceti întru pomenirea mea”.
Dar în ce consta aceasta „pomenire”? Cum pomenim adica pe Domnul în
Liturghie? Ce Îl vedem facând si cum? Vreau sa spun, cu alte cuvinte, ce fapte
pomenim, ce lucruri istorisim despre El? Oare ca a înviat din morti si ca a dat
vedere orbilor? Ca a certat cânturile si ca din putine pâini a hranit mutimile pâna
la îndestulare? Povestim adica minunile, care Îl aratau pe El Dumnezeu
atotputernic? – Nicidecum! Ci, dimpotriva, amintim lucrurile care par ca arata
slabiciunea Lui: crucea, patima si moartea. Într-acestea ne-a poruncit El sa-I
savârsim pomenirea.
Si de unde se vede aceasta? – Din aceea ca asa a înteles Sfântul Apostol
Pavel, care a cunoscut bine învatatura lui Hristos. Anume, scriind el Corintenilor
despre taina sfintei Euharistii, dupa ce le aminteste porunca Domnului: „Aceasta
sa faceti întru pomenirea Mea”, adauga: „Caci ori de câte ori mâncati pâinea
aceasta si beti paharul acesta, moartea Lui vestiti”25. Acelasi lucru l-a aratat
Domnul însusi, atunci când a întemeiat taina sfintei Euharistii. Caci zicând
ucenicilor Sai: „Acesta este trupul Meu... acesta este sângele Meu...” n-a
adaugat minunile, adica n-a spus ca a înviat morti sau ca a curatit leprosi, si asa
mai departe. Ci a amintit numai patimile si moartea Sa: „... care pentru voi se
frânge... care pentru voi se varsa”26.
Dar de ce sa pomenit nu de minuni, ci de patimi? – Pentru ca patimile
erau mai necesare decât minunile; prin ele s-a savârsit mântuirea noastra si fara
ele omul n-ar fi dobândit izbavirea. Minunile însa sunt numai s

----------------------------------------------------------------------------------------------

24 Luca XXII, 19 si I Cor. XI, 25.
25 I Cor. XI, 26.
26 Matei XXVI, 26, 28; Marcu XIV, 22, 24; Luca XXII, 19-20; I Cor. XI, 24


doveditoare; ele au fost facute pentru ca oamenii sa creada ca Domnul era cu
adevarat Mântuitorul fagaduit.

Hristos este cu noi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML