joi, 18 martie 2010

Sf. Nicolae Cabasila-TÂLCUIREA DUMNEZEIEŞTII LITURGHII(VIII-IX-X)

CAPITOLUL VIII
Despre cele ce se savârsesc în pâinea de la proscomidie


Asadar, în felul acesta trebuie sa facem „pomenirea Domnului”. De aceea,
dupa ce zice: „Întru pomenirea Domnului...”, preotul adauga cele ce închipuiesc
crucea si moartea. Taind prescura, el rosteste proorocia de demult despre patima
Mântuitorului: „Ca o oaie spre junghiere S-a adus...”27 si celelalte, istorisind
patima Domnului atât prin acte amintitoare, pe cât e cu putinta. Caci taierea
prescurii e facuta în vederea unei anumite trebuinte, adica pentru a se scoate
Agnetul; dar totodata ea este si o preînchipuire si pregatire a Jertfei, închipuind
plecarea Domnului din lume, calea Sa catre Tatal, prin moarte, pe care a robit-o,
dupa cum a zis chiar El: „Las lumea si la Tatal Ma duc”28.
De aceea, înfigând de mai multe ori copia, preotul taie astfel pâinea si
împarte cuvintele profetice în tot atâtea parti, potrivind fiecare parte a lor în
fiecare taietura, ca sa arate ca actul simbolic nu este decât traducerea în fapta a
acelor cuvinte. Vrea sa spuna ca, dupa cum acest Agnet, pentru a fi afierosit lui
Dumnezeu si sfintit, a fost mai întâi despartit de restul prescurii, tot asa si
Domnul S-a osebit de oameni, la a caror fire S-a facut partas prin iubirea Sa de
oameni si „ca o oaie spre junghiere S-a adus” si ca „a[a s-a luat de pe pamânt
viata Lui”29.
Adaugind apoi si restul proorociei si asezând Agnetul pe sfântul disc,
preotul savârseste si rosteste cele prin care se vestesc însasi jertfa si moartea
Domnului: „Junghie-se Mielul30 Cel ce ridica pacatul lumii...”31. Rostind si
savârsind acestea, preotul arata felul mortii Mântuitorului: el întipareste în pâine
crucea, aratând astfel ca Jertfa s-a savârsit prin cruce. Dupa aceea `mpunge
Agnetul în partea dreapta, amintind în chipul acesta împungerea sfintei coaste;
de aceea, cutitul cu care se face împungerea, se numeste sulita (copie) si e facut
chiar în forma de sulita, aducându-ne aminte de sulita de la rastignire. Înfatisând
împungerea prin acte amintitoare preotul citeste si cuvintele istorisirii: „Iar unul
din ostasi cu sulita a împuns coasta Lui”32. De asemenea, istoriseste prin grai
despre sângele si apa care au curs din rana, aratându-le si prin acte simbolice:toarna adica vin si apa în sfântul potir, zicând: „Si îndata a iesit sânge si
apa...”33.
Caci si acestea sunt tot o „pomenire a Domnului”.

---------------------------------------------------------------------------------------------------
27 Isaia LIII, 7
28 Ioan XVI, 28
29 Isaia LIII, 7-8.
30 În textul grec din ed. Migne (P.G., t. CL, col., 385A) e scris gresit: o agios (Sfântul), în loc de o Amnos
(Mielul).
31 Ioan I, 29.
32 Ioan XIX, 34.


CAPITOLUL IX
Pentru ce a poruncit Domnul sa facem acestea întru pomenirea Lui


Dar pentru ce ne-a poruncit Domnul sa facem acestea si la ce S-a gândit
El când ne-a obligat sa-I savârsim pomenirea?
Pentru ca sa ne aratam recunostinta. Caci pomenirea binefacatorilor nostri,
adica aducerea aminte de ei si de binefacerile lor, este un fel de rasplatire fata de
ei. De aceea au nascocit oamenii multe mijloace de a pomeni pe binefacatori:
mausolee, statui, columne, sarbatori, cuvântari de lauda, lupte (jocuri) si altele.
Rostul tuturor acestora e unul singur: sa nu lase în întunericul uitarii, faptele
bune (marete) ale oamenilor.
Acelasi scop îl are si porunca Mântuitorului. E ca si cum ne-ar fi spus:
unul cauta una, altul alta, ca leacuri împotriva uitarii, pentru ca sa-si poata aduce
mereu aminte de binefacatorii lor. Voi însa, „aceasta sa faceti întru pomenirea
Mea”34. Si dupa cum cetatile învesnicesc prin inscriptii biruintele eroilor care leau
salvat din primejdii sau care au lucrat spre mai binele lor, tot asa si noi
înscriem pe darurile proscomidiei moartea lui Hristos, prin care s-a câstigat
biruinta deplina împotriva celui rau. Ba înca, în statui, cetatile au numai chipul
trupesc al eroilor lor; noi însa, prin aceasta aducere de daruri nu avem numai
imaginea trupului, ci pe Însusi Binefacatorul nostru, însusi trupul Sau.
Si în Legea Veche Dumnezeu poruncise sa se faca, prin preînchipuiri,
acelasi lucru care acum se face în realitate. Caci ce altceva era Pastele evreesc
cu junghierea mielului pascal, decât o aducere aminte de junghierea mielului si
de sângele care ferise de moarte pe cei întâi-nascuti ai Evreilor, în Egipt?
Acesta este rostul pomenirii Domnului.


CAPITOLUL X
Despre cele ce se rostesc (la) proscomidie, dupa pomenirea Domnului


Aducerea darurilor este de multumire si totodata de cerere
Continuând proscomidirea, preotul scoate câte o mirida (particica) din
celelalte prescuri aduse si o face dar sfânt. El nu mai savârseste si nu mai
rosteste însa aceleasi de pâna aici, prin care se închipuiau moartea Domnului:
acelea au fost spuse odata despre toata slujba, întrucât toata aducerea darurilor

--------------------------------------------------------------
33 Ioan XIX, 34.
34 Luca XXIII, 19 si I Cor, XI, 24.


se savârseste spre pomenirea lui Hristos si în tot cursul ei se vesteste moartea
Lui.
Dar ce zice acum preotul? – „Întru slava Prea sfintei Maici a Domnului”,
spre mijlocirea35 unuia sau altuia dintre Sfinti”, sau, „spre iertarea pacatelor
sufletelor celor vii sau ale celor morti”...
Ce însemneaza aceste cuvinte? – Însemneaza ca pricina si motivele
aducerii darurilor sunt: recunostinta (multumirea) fata de Dumnezeu si cererea
(rugaciunea). Caci asa e. Nici un dar nu se da fara rost, fie ca îl aducem lui
Dumnezeu fie ca îl dam oamenilor, ci se da pentru un lucru pe care ori l-am
dobândit, ori îl nadajduim. Cu alte cuvinte, prin daruri ori rasplatim unui
binefacator pentru cele ce am primit de la el, ori cinstim pe cineva care are
puterea sa ne dea, ca sa dobândim astfel un lucru pe care are puterea sa ne dea,
ca sa dobândim astfel un lucru pe care nu-l avem. Darurile de la proscomidie
sunt aduse lui Dumnezeu si pentru una si pentru alta, adica atât pentru cele ce
am primit de la Dânsul cât si pentru ca sa mai primim. Printr-însele multumim
lui Dumnezeu si totodata îl imploram: îi multumim pentru cele ce am dobândit
si Îl rugam sa ne mai dea si altele. Asa încât aceleasi daruri sunt atât de
multumire cât si de ruga.
Dar care sunt bunatatile pe care le-am primit? Si care sunt cele pe care le
cerem – Într-un cuvânt, sunt unele si aceleasi: iertarea pacatelor si mostenirea
împaratiei cerurilor. Pe acestea ne-a poruncit Domnul Însusi sa le cautam înainte
de toate 36, pe acestea le-a primit Biserica si tot pentru ele se si roaga.
Dar cum le-a dobândit? Si cum, pe de alta parte, cum nu le-a dobândit, de
se roaga lui Dumnezeu ca sa le dobândeasca. – A dobândit pe cel dintâi dintre
ele, prin aceea ca a primit împuternicire pentru ele. Într-adevar, Biserica a primit
puterea de a ne face fii ai lui Dumnezeu: 37 e un dar obstesc facut noua, tuturor
crestinilor, prin moartea Mântuitorului si îl capatam prin mijlocirea botezului si
a celorlalte Sfinte Taine, prin care suntem înfiati de Dumnezeu, devenind
mostenitori ai împaratiei cerurilor. În al doilea rând Biserica a si mostenit aievea
împaratia cerurilor, prin nenumaratii ei fii pe care i-a trimis ca pe o colonie în
cer si pe care dumnzeiescul Pavel i-a numit „Biserica celor întâi-nascuti, care
sunt înscrisi în ceruri”38. Iata cum a dobândit Biserica aceste mari bunuri.
Însa Biserica pomeneste pe Domnul si pentru fiii ei care alearga si acum
dupa cununa39, care se afla în viata si al caror sfârsit e înca necunoscut, ca si
pentru cei care au raposat fara prea multa siguranta si nadejde de mântuire. Ea
pomeneste pe Sfintii cei savârsiti din viata, ca si pe credinciosii înca
35 Eis presbeian . Cabasila citeaza probabil din memorie, caci de fapt formula exacta din Liturghier este: eis
timhn kai mnhmhn („Întru cinstea si pomenirea...”), atât la mirida Sfintei Fecioare cât si la cele ale celorlalti
sfinti pomeniti la proscomidie.
------------------------------------------------------------------------------------------

36 Vezi Matei VI, 33.
37 Cf. Ioan I, 12 si I Ioan III, 1.
38 Vezi Matei VI, 33.
39 Cf. I. Cor IX, 24-25 si Iacov I, 12.


nedesavârsiti; pentru cei dintâi multumeste, pentru ceilalti se roaga. Asa încât
primele particele ale proscomidiei precum si cele de al doilea sunt de multumire,
iar cele urmatoare sunt de cerere. „Întru pomenirea Domnului”, „întru slava
cinstitei lui Maici”, sau „spre mijlocirea Sfintilor”. E ca si cum am spune:
„Multumimu-ti Tie ca prin moartea Ta usile vietii ne-ai deschis, ca Ti-ai ales
Maica dintre noi, ca noi oamenii am dobândit atâta marire încât avem mijlocitori
pe Sfintii cei de aceeasi fire cu noi si ca ai daruit atâta trecere celor de acelasi
neam cu noi”. Caci acel „spre slava” si „spre mijlocirea” e tot una cu „pentru
slava si mijlocirea”, dupa cum si „spre iertarea pacatelor” e acelasi lucru cu
„pentru iertarea pacatelor”, Aceste cuvinte au adica o îndoita însemnare,
exprimând si ceea ce avem si ceea ce nadajduim. Si cine nu stie ca slava Prea
Sfintei Fecioare precum si mijlocirea, trecerea de care se bucura Sfintii în cer,
sunt bunuri dobândite de noi? Si ca a aduce daruri pentru cele ce am dobândit nu
e nimic altceva decât o dovada de recunostinta?
Din cele spuse pâna acum reiese si mai limpede ca spusele „Întru (spre
pomenirea Domnului” însemneaza un fel de rasplata adusa Lui, sau un act de
recunostinta (multumire) pentru moartea Lui. Tocmai de aceea, la proscomidirea
darurilor aceste cuvinte se rostesc înaintea tuturor celorlalte, pentru ca moartea
Domnului a fost pentru noi pricinuitoarea tuturor bunatatilor.
Iar la urma de tot, preotul face rugaciunea de cerere, cerând iertarea
pacatelor, odihna sufletelor si altele de acest fel. Caci asa se cuvine: când ne
adresam lui Dumnezeu, sa nu vorbim numai decât despre nevoile noastre sau sa-
I cerem ceea ce ne lipseste. Ci mai degraba sa ne aducem aminte mai întâi de
cele ce am primit de la dânsul, adica sa-I multumim si sa-L slavim. Deci, înainte
de a cere cele ce ne trebuiesc, sa dam slava lui Dumnezeu.

Hristos este cu noi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML