duminică, 13 iunie 2010

Sfantul Preacuviosul Parintele nostru Iustin de la Celie nou proslavitul

Icoana de la canonizarea Sfantului Iustin Popovici(stanga)

CINSTITUL PARACLIS AL SFÂNTULUI IUSTIN CEL NOU DE LA CELIE (POPOVICI)


Parintele Iustin Popovici s-a nascut de praznicul Bunei Vestiri, in ziua de 25 martie 1894, intr-o localitate din sudul Serbiei, Branie. Provenea, dupa cum spunem noi romanii, dintr-un neam bun, caci parintii sai, Spiridon si Anastasia, veneau dintr-un neam cu traditii sacerdotale - timp de sapte generatii au existat in aceasta familie preoti din tata in fiu.

Dupa ce a finalizat liceul, a urmat Seminarul din Belgrad. Mitropolitul Dimitrie al Serbiei il tunde in monahism, daruindu-i numele Iustin, de la Sfantul Iustin Martirul si Filosoful.

Parintele Iustin Popovici la studii

Ajunge la studii in Rusia, la Sankt Petersburg, iar mai tarziu isi va continua studiile la Oxford, in Anglia. De aici va ajunge la Atena, unde va avea posibilitatea sa studieze Dogmatica Ortodoxa si scrierile Sfintilor Parinti. Isi va sustine teza de doctorat la profesorul Ioannis Karmiris, in anul 1926, cu tema: "Problema persoanei si cunoasterii la Sfantul Macarie Egipteanul“.

Revenit in Serbia, va preda la Seminariile Teologice din Sremski Karlovti si Bitolia. Munca sa educativa cu elevii, a perceput-o ca pe o lucrare asupra vietii lor vesnice, dupa cum a marturisit intr-un discurs: "Cine nu-i invata pe ceilalti sa se pregateasca pentru viata vesnica, este un pedagog mincinos". Va fi promovat ca asistent si apoi conferentiar la Catedra de Dogmatica a Facultatii de Teologie din Belgrad, dupa publicarea a doua volume din Dogmatica sa, in anul 1930. Din marturiile scrise ale profesorului Georges Florovski si ale episcopului Nicolae Velimirovici, reiese ca Dogmatica parintelui Iustin s-a predat la unele universitati din America.

A publicat mai multe articole si eseuri filosofico-teologice in volumele: "Omul si Dumnezeu-Omul“, "Abisurile filosofiei“, Progresul in moara vietii“ si "Dostoievski, Europa si slavismul“.

Din cauza celui de-al Doilea Razboi Mondial, parintele Iustin Popovici va sta ascuns in cele mai izolate manastiri sarbesti. Dupa razboi, lupta impotriva comunismului, motiv pentru care este arestat.

Sfatul Parintelui Iustin Popovici catre Parintele Ilie Cleopa

Parintele Cleopa l-a vizitat la Celie in anul 1977 si i-a cerut sfatul atunci cand a vrut sa ramana in Athos. Parintele Iustin Popovici i-a spus: "Sfantul Munte este asemenea unei gradini pline cu flori inmiresmate. Daca te duci acolo nu faci decat sa mai adaugi o floare la acel buchet frumos mirositor. Dar in tara ce lasi? Ramai in Romania si continua sa indrumi pe cei fara speranta, ridica pe cei cazuti, fii aproape de copiii neamului in care te-ai nascut. Si eu am avut gandul plecarii in Athos, dar mi-am dat seama ca paraseam tara care poate avea nevoie de mine“. Se crede ca acesta a fost motivul pentru care parintele Cleopa a ramas in tara.



Parintele Iustin Popovici, desi nu a avut ocazia sa mearga la Sfantul Munte, tinea legaturi spirituale cu acest centru duhovnicesc si ascetic al Ortodoxiei. Una din persoanele din Sfantul Munte, cu care comunica, a fost Parintele Chiric, care amintea ori de cate ori avea ocazia, ca omul trebuie sa se roage cu aceste cuvinte rostite de parintele Iustin: "Doamne, iarta si ajuta".

Parintele Iustin Popovici - un bun cunoscator al problematicii si al sistemului de gandire occidental

”Omul european a transformat Europa intr-o fabrica de idoli? Aproape toate produsele civilizatiei au devenit idoli. De aceea, epoca in care traim este mai intai de toate o epoca a idolatriei. Nici un alt continent nu este atat de invadat de idoli, asa cum este Europa contemporana. Nicaieri omul nu este mai rob fata de lucruri si nicaieri nu munceste atat de mult pentru ele ca in Europa. In realitate, este vorba despre o idolatrie in cea mai grava forma, pentru ca inchinarea se face catre pamant. Spuneti-mi, nu se inchina omul pamantului atunci cand isi iubeste in mod egoist trupul facut din tarana si insista asupra ideii ca este trup si numai trup? Nu se inchina el pamantului atunci cand proclama ideologia luptei de clasa, a natiunii si a umanitatii?

Asadar, Europa nu sufera de ateism, ci de politeism. Nu ne putem plange de lipsa dumnezeilor, ci de inflatia acestora. Pentru ca L-a pierdut pe adevaratul Dumnezeu, omul a vrut sa-si potoleasca setea de Dumnezeire prin crearea de idoli. Si-a creat idoli din stiinta si din teoriile ei, din tehnica, din descoperiri, din religie si din reprezentantii ei, din politica si din partidele ei, din moda si din manechinii ei...”



Parintele Iustin Popovici si-a sfarsit viata pamanteana in anul 1979, la manastirea Sfintii Arhangheli - Celie de la Valjevo.

Asa cum Sfantul Nicolae Velimirovici a luptat pentru canonizarea Sfantului Ioan din Kronstadt, tot asa si parintele Iustin Popovici a depus tot efortul pentru canonizarea duhovnicului sau - Sfantul Nicolae Velimirovici. Duhovnicul a fost de curand canonizat, iar lumea asteapta cu emotie, canonizarea ucenicului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro



Hristos a inviat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML