luni, 26 iulie 2010

RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI (SCHIMNICUL) CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON




O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.
Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon ...
Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase ...
Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.
Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!
Tot trupul nostru este bolnav:

Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.
Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.
Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.
Ne doare totul în noi.
În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.
În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.


Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămădiueşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.



Rugăciune pentru vindecare


Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (...), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Hristos a inviat!

Sfantul Mare Mucenic Pantelimon doctorul fara de arginti

Sfantul Mare Mucenic si doctor fara de arginti Pantelimon cel dimpreuna cu Ermolae si Ilie

Acatistul SF.PANTELIMON.


RUGACIUNILE INCEPATOARE

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!

Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, care pretutindeni esti si toate le implinesti,
Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinarea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de 3 ori).

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Prea Sfanta Treime, miluieste-ne pe noi; Doamne curateste pacatele noastre; Stapane iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in cerurui, sfinteasca-se numele Tau,vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant.
Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.
Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbazveste de cel rau.
Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

CONDACELE ŞI ICOASELE

CONDACUL 1:

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de ia Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

ICOSUL 1:

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrînul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgînătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cîntăm:

Bucură-te, sfinte cu adîncă judecată;

Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;

Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;

Bucură-te, al blîndului Iisus următor;

Bucură-te, că după Domnul ai însetat;

Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;

Bucură-te, că n-ai ţinut Ia bogăţii pămînteşti;

Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;

Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;

Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;

Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;

Bucură-te, mîngîierea noastră mult dorită;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL AL 2-LEA:

De mic rămas fără mamă, sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgînească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în nujlocui vînturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare pînă ce n-ai aflat calea Dumnezeului celui adevărat, Căruia îi cîntăm: Aliluia!

ICOSUL AL 2-LEA:

Adînc fiind rănit de dragostea în Hristos, cînd veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la care a şi venit mîntuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sîngele Domnului; pentru care te lăudăm aşa:

Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;

Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;

Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;

Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;

Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;

Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;

Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;

Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;

Bucurâ-te, ostaş neînvins al lui Hristos;

Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;

Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;

Bucură-te, mîngîierea celor amărîţi;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL AL 3-LEA:

Deşi cu trup omenesc pe pâmînt, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL AL 3-LEA:

Rîvnă multă ai pus, sfinte, ca să întorci de la închinarea de idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgîn a rămas, pînă ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laudă ca aceasta:

Bucură-te, cercetător al durerilor;

Bucură-te, vindecător ai orbilor;

Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;

Bucură-te, sfărîmător al curselor diavoleşti;

Bucură-te, al sufletului tău vmător;

Bucură-te, al doctorilor doctor;

Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;

Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;

Bucură-te, lauda îngerilor;

Bucură-te, a paginilor mirare;

Bucură-te, bucuria mamei tale;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL AL 4-LEA:

Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat îi cîntăm: Aliluia!

ICOSUL AL 4-LEA:

Ca fulgerul s-a răspîndit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, sfinte, făcînd să se îngrijoreze învăţătorii pagini, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părta şul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cîntăm:

Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;

Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;

Bucură-te, îngrozirea păgîneştilor conducători;

Bucură-te, că deşertăciunea păgînească vrei să omori;

Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;

Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;

Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-au pregătit;

Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;

Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;

Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;

Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;

Bucură-te, ce! de la care moştenim frumoase pomeniri;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL AL 5-LEA:

Cele ce pentru pagini erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ la ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a cîştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia îi cîntăm: Aliluia!

ICOSUL AL 5-LEA:

Neînduplecat văzîndu-te, împăratul a poruncit să fii spînzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfîşiat şi cu făcui ars, dar nepieritorul împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunîndu-ne, cîntăm:

Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;

Bucură-te, că păgînătatea de ruşine a rămas;

Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;

Bucură-te, sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;

Bucură-te, cel pătruns de credinţă adîncă;

Bucură-te, că, gîndindu-te la Domnul, te-ai mîngîiat;

Bucură-te, că, Hristos în chipul lui Ermoîae ţi s-a arătat;

Bucură-te, că fiarele cu care erai sfîşiat ca ceara s-au muiat;

Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;

Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;

Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoanei

CONDACUL AL 6-LEA:

Pe gînduri ai pus pe cei ce te chinuiau, sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atîta putere şi de ce zeii nu te pierd? Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cîntar. Aliluia!

ICOSUL AL 6-LEA:

Plumb mult într-un cazan punînd şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfîrşi cu tine, dar tu, viteazule mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul apostol loan. Pentru aceasta îţi cîntăm:

Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;

Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul meu;

Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblînzitor;

Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;

Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;

Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;

Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;

Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;

Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;

Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;

Bucurâ-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;

Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDATUL AL 7-LEA:

Zile de-a rîndul ai fost chinuit, sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, cînd cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cîntîndu-I; Aliluia!

ICOSUL AL 7-LEA:

Piatră ţi-au legat de gît, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpînul marilor şi pe tine şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal.

Deci, bucurîndu-ne şi minunîndu-ne, îţi cîntăm:

Bucurâ-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;

Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;

Bucură-te, al puterii firii înfrîngâtor;

Bucură-te, al adîncului mării stăpînitor;

Bucură-te, plutitor deasupra apelor;

Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;

Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;

Bucură-te, dobînditor de slavă cerească;

Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;

Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;

Bucură-te, răspînditorule al credinţei;

Bucură-te, iubitorule al umilinţei;

Bucură-te, Mare Mucenic şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL AL 8-LEA:

Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mînie, îţi iscodeau alte pătimiri creând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cîntînd: Aliluia!

ICOSUL AL 8-LEA:

Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecîndu-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfîşiat; dar Stăpînul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cmtăm:

Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;

Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;

Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;

Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;

Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;

Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;

Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;

Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;

Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;

Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;

Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piarză;

Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL AL 9-LEA:

Văzând tăria ta, sfinte, mulţi din pagini au crezut în Hristos, V pentru care lucru împăratul de mînie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vinari de noi suflete, cu care şi noi cmtăm lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL AL 9-LEA:

Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărîmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi fermecător socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, sfinte, spre a-l aduce împăratului care si lui îi dorea sfîrşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:

Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;

Bucură-te, cel ce înfrunţi mîniile aprinse;

Bucură-te, că pe roată ai fost strunjit;

Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;

Bucură-te, cel ce ai fost socotit fermecător;

Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;

Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;

Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti patimilor;

Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;

Bucură-te, că la moartea lor, pămîntul s-a cutremurat;

Bucură-te, cel ce Treimii pe pămînt ai slujit;

Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL AL 10-LEA:

Zadarnice au fost chinurile paginilor, sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL AL 10-LEA:

Cine nu te va lăuda, văzîndu-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi izbit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărîse tăierea capului si tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:

Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;

Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;

Bucură-te, că în chinuri Domnului slavă dădeai;

Bucură-te, că împărăţia cerească cu dor o căutai;

Bucură-te, că numele din Pandoleon ţt-a fost schimbat;

Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;

Bucură-te, că după nume eşti mult-miluitor;

Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurâtor;

Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;

Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;

Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;

Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane;

CONDACUL AL 11-LEA:

Cu durere dreptcredincioşii au privit sfîrşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mîngîiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL AL 11-LEA:

Senin la suflet şi blînd la chip ţi-ai primit sfîrşitul, trecînd O astfel în împărăţia cerească, unde eşti întîmpinat de Sfînta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti; pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:

Bucură-te, mireasmă ce pînă la cer te-ai ridicat;

Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;

Bucură-te, mult-plînsule de credincioşii pămîntului;

Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;

Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermpcrat bucurie;

Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;

Bucură-te, că de pămînt nicidecum nu te-ai depărtat;

Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;

Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;

Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cunune;

Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;

Bucură-te, înfrîngător al păgînătăţii;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL AL 12-LEA:

Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim iui Dumnezeu, cîntînd: Aliluia!

ICOSUL AL 12-LEA:

Şi după moarte ai săvîrşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sînge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:

Bucură-te, bucuria Tatălui;

Bucură-te, lauda Fiului;

Bucură-te, desfătarea Duhului sfînt;

Bucură-te, miluirea celor de pe pămînt;

Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;

Bucură-te, izbăvitor de chinuri;

Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;

Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;

Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;

Bucură-te, cel ce îmblînzeşti cugetele;

Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;

Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;

Bucură-te, cel ce primeşti gîndurile şi puterile;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL AL 13-LEA:

Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!

Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!

Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!

Apoi iarăşi se zice

ICOSUL 1:

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrînul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgînătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cîntăm:

Bucură-te, sfinte cu adîncă judecată;

Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;

Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;

Bucură-te, al blîndului Iisus următor;

Bucură-te, că după Domnul ai însetat;

Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;

Bucură-te, că n-ai ţinut Ia bogăţii pămînteşti;

Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;

Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;

Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;

Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;

Bucură-te, mîngîierea noastră mult dorită;

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

CONDACUL 1:

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de ia Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!


1. Viata Sf. Panteleimon:

Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae, Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui calitatea inalta a sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.

Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.

Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim , Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate. Apoi, fie scufundat in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.

Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.

De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

2.Capul Sfantului Pantelimon se afla la Rusicon

Manastirea Rusicon ocupa din punct de vedere ierarhic, ocupa locul 19 in randul celor 20 de manastiri din Muntele Athos si are in grija patru schituri. In aceasta manastire se afla Capul Sfantului Pantelimon, particele din moastele Sfantului Iosif, pazitorul Sfintei Fecioare, si o bucata din piatra care a fost pe mormantul Domnului etc.



3.Din anul 1931, moastele Sfantului Pantelimon se afla in Catedrala din Constanta



Moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon se afla la Catedrala Arhiepiscopala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din anul 1931. Ele au fost aduse din Orientul Apropiat de catre preotul Dimitrie Popescu si donate bisericii episcopale (in acea vreme). Au fost asezate intr-o racla de argint, sub un baldachin, langa Sfantul Altar.


In anul 1950, sediului episcopal este mutat la Galati, si astfel, Preasfintitul Chesarie Paunescu, Episcopul Dunarii de Jos, duce moastele Sfantului Pantelimon la Galati.


Dupa revolutie este reinfiintata Arhiepiscopia Tomisului si, pe data de 3 septembrie 1993, Inaltpreasfintitul Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, a readus moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon la Constanta.



4.Moastele Sfantului Pantelimon, purtate in procesiune pe strazile Constantei



In data de 26 iulie a fiecarui an, Arhiepiscopul Tomisului conduce procesiunea cu moastele Sfantului Pantelimon pe strazile orasului. Anul acesta, traseul pe care il va urma alaiul clerical este urmatorul: Catedrala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel", str. Revolutiei, biserica "Schimbarea la Fata" (popas de rugaciune), str. Mircea cel Batran, bd. Mamaia, Spitalul Militar (popas de rugaciune), str. Nicolae Iorga, Capela Militara, Bd. Tomis, Primarie, Piata Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopala.



Destinatia finala va fi Spitalul Militar, deoarece Sfantul Pantelimon este ocrotitorul medicilor si totodata tamaduitor al bolnavilor.



5.Cum putem sa ne asemanam Sfantului Pantelimon?

La aceasta intrebare, Parintele Teofil Paraian raspunde: "Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi. Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon..."



Cu gandul la Sfantul Pantelimon sa zicem: "Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre" si cand spunem cuvintele acestea sa ne gandim ca Sfantul Pantelimon ar putea sa ne spuna si el: "urmati-mi iubirea, urmati-mi milostivirea, urmati-mi dorinta de a ajuta si atunci veti fi sub binecuvantarea lui Dumnezeu, atunci veti fi sub ocrotirea Maicii Preacurate, atunci veti fi in randul sfintilor, in randul acelor oameni care I-au slujit lui Dumnezeu si cu care dorim sa fim cu totii in imparatia lui Dumnezeu".

Manastirea Sf.Pantelimon din Sf.Mt.Athos.







Sfantul Munte Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri si o peninsula cu lungimea de 60 de kilometri si o latime ce variaza intre 8 si 12 kilometri, aria totala fiind de 360 de kilomtri patrati.

Acesta se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia, unde isi au locul douazeci de manastiri, douasprezece schituri si o multime de chilii calugaresti ortodoxe, in care traiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocsi. Regiunea este autonoma din punct de vedere administrativ, alcatuind un stat monastic cu capitala la Careia.

























Manastirea Sfantul Pantelimon, numita si Rusikon, este construita in partea de sud-vest a peninsulei. Biserica mare a Manastirii Rusikon a fost construita in actuala locatie in anul 1765, in timp ce cladirea originala dateaza din secolul al XI-lea.

Manstirea Sfantul Pantelimon - Rusicon - a fost intemeiata prin secolul al XI-lea, sub imparatia lui Alexios I Comnenul, de catre cativa calugari veniti din Rusia. In perioada ei de maxima inflorire, in manastire au vietuit in jur de doua trei mii de calugari. Ramasa aproape pustie, manastirea a fost reinnoita de imparatul Andronic al II-lea Paleologul -1282-1328- si locuita de calugari greci si rusi.

Din secolul al XIV-lea se numeste Manastirea Sfantul Pantelimon a Rusilor. Arsa si pustiita de mai multe ori, a fost refacuta atat de tarii rusi cat si de domnii tarilor romane. Dintre domnitorii romani care au facut mari danii acestei manastiri amintim pe Vlad Tepes, Vlad Calugarul, Sfantul Stefan cel Mare, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, care fiecare la randul lui au dat anual sume intre 4.000 si 6.000 aspri de argint.

Incepand cu secolul al XVIII-lea, domnii fanarioti ai Moldovei devin ctitorii principali ai Manastirii Pantelemon. Astfel Ioan Mavrocordat, Constantin Racovita, Grigore Ghica, dau ajutoare anuale intre 10.000 si 56.000 aspri echivalent.

Cel mai mare ctitor ramane insa domnul Moldovei Scarlat Callimachi -1812-1819- care zideste din temelii biserica centrala - intre anii 1812-1821 - trapeza mare in care pot lua masa odata aproape o mie de monahi, clopotnita si o parte din corpul chiliilor.

Pisania de la intrare arata pe Scarlat Calimah ca ctitor fondator. Capul de Bour al Moldovei a fost sculptat in piatra cu data de 1819 si pe turnul inalt de langa trapeza. Intre anii 1887-1888, manastirea a fost refacuta de tarul Rusiei Alexandru al III-lea.









Din anul 1875 manastirea este condusa de egumeni rusi si devine cea mai mare lavra din Muntele Athos, numarand la inceputul secolului al XX-lea, peste doua mii de monahi rusi si putini greci.

Clopotnita manastirii este renumita pentru cele mai mari clopote din toata Grecia, donate de tarii rusi. Clopotul mare are circa 13.000 de kilograme. Cand bat toate rasuna tot Athosul.















































Manastirea Pantelemon sau Rusicon, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, este un adevarat colos cu doua biserici in interior si vreo 35 de paraclise, cu patru corpuri mari de chilii cu cate patru si cinci niveluri.

Cum am amintit, in interior, manastirea pastreaza un numar impresionant de paraclise. Dintre paraclisele Manastirii Sfantul Pantelimon mentionam pe cele mai cunoscute, o parte dintre ele fiind inchinate Adormirii Maicii Domnului, Sfantului Mitrofan, Inaltarii Domnului, Sfantului Serghie, Sfantului Dimitrie, Sfintilor Arhangheli, Sfantului Gherasim, Sfintilor Imparati Constantin si Elena, Sfintilor Imparati Vladimir si Olga si Sfantului Alexandru Nevski.

In manastire se afla icoana Sfantului Pantelimon facatoare de minuni, avand si moaste. In manastire se gasesc urmatoarele Sfinte Moaste si odoare de mare pret: Capul Sfantului Pantelimon, particele din moastele Sfantului Iosif pazitorul Sfintei Fecioare, o particica din moastele Sfantului Apostol Toma si o bucata din piatra care a fost pe mormantul Domnului si multe altele.

Manastirea are in grija ei patru schituri: schitul Xylourgou sau Bogoroditsa, metocul Chromitsa, schitul Nea Thebais sau Gournoskete si schitul Paleomonastiro.














































Averile din care se intretine se gasesc la Istambul si in Rusia. Manastirea are si o biblioteca foarte bogata, 24 de evanghelii pe pergament din secolele XI-XV, 69 de manuscrise pe pergament cuprinzand materii bisericesti din secolele XI-XIV si 126 de manuscrise de muzica bisericeasca din secolul al XIII-lea.

Manastirea prezinta o arhitectura asemanatoare cu a unui orasel: cladiri de diferite inaltimi cu multe domuri. Inainte de un incendiu devastator din anul 1968, o aripa a manastirii, care era folosita pe post de arhondaric, avea o capacitate de pana la 1.000 de locuri.

Biserica mare este inchinata Sfantului Pantelimon. Constructia acesteia a inceput in anul 1812 si s-a terminat in anul 1821. Arhitectura bisericii mari a manastirii este tipic athonita.

Pictura manastirii este de o frumusete rara. Interiorul bisericii este acoperit in fresca apartinand secolului al XIX-lea si purtand pecetea stilului rusesc.

Din punct de vedere ierarhic, Manastirea Sfantul Pantelimon ocupa locul 19 intre cele 20 de manastiri athonite. Asemenea si celorlalte manastiri athonite, Sfantul Pantelimon are o viata cenobitica - de obste.

Numarul vietuitorilor manastirii a tot oscilat de-alungul timpului. Astfel, calugarii rusi erau in numar de 1.000 in anul 1895 si 1.446 in anul 1903. In anul 1990, acestia s-au restrans la numarul de 35 de calugari locuiesc in manastire. Actualmente manastirea se afla aproape goala, mai vietuind aici doar cativa zeci de calugari rusi si cativa romani.















































Icoane si sfinte moaste ale Sfantului Pantelimon.











































































































































Hristos a inviat!

duminică, 25 iulie 2010

Argumente de canonizare,Troparul, Condacul, Sinaxarul, Slujba si Acatistul SF.CUV.IOANICHIE de la VALEA CHILIILOR



CUVIOSUL IOANICHIE SCHIMONAHUL
DE LA SIHĂSTRIA VALEA CHILIILOR,
MĂNĂSTIREA CETĂŢUIA NEGRU VODĂ


Argumente pentru canonizare,
Tropar, Condac, Sinaxar,
Slujba şi Acatistul



Apare cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a
Înaltpreasfinţitului Părinte
CALINIC
Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului





Curtea de Argeş
2009


TOMOSUL DE CANONIZARE
a
Sfântului Cuvios Ioanichie,
Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor


DANIEL


DIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE


Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, patriarhiceşti binecuvântări.

Cuviincios şi drept lucru este a cinsti pomenirea celor ce s-au săvârşit întru sfinţenie, care au câştigat de la Dumnezeu îndrăznire datorită vieţii lor plină de evlavie şi de fapte bune. Pe aceştia, Tatăl Cel din ceruri, i-a pătruns cu lumina harului Duhului Sfânt şi prin Fiul Său Cel Unul Sfânt i-a aşezat în ceata sfinţilor. Despre ei Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune că întrucât au ascultat Cuvântul Său, s-au făcut „prietenii Lui" (Ioan 15, 14). Pe aceştia Biserica noastră îi cinsteşte cu laude şi cântări, împreună cu Proorocul de Dumnezeu insuflat David, care zice: „Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor" (Psalmul 138, 17).
Printre aceşti slujitori aleşi ai lui Dumnezeu se numără şi Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor. Acest fericit, cunoscut de toţi credincioşii ca mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu, după ce s-a dăruit cu totul vieţii pustniceşti şi a ajuns la desăvârşire, a primit de la Duhul Sfânt darul călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii. Fiind lucrător încercat al rugăciunii neîncetate, Cuviosul a fost cinstit în timpul vieţii pământeşti de toţi credincioşii şi numărat împreună cu marii isihaşti ai monahismului românesc, numiţi şi sihaştri. După trecerea sa la cele veşnice, Dumnezeu a proslăvit trupul său cu nestricăciunea şi cu facerea de minuni. Astfel, el a rămas în memoria vie a Bisericii, în evlavia ierarhilor, preoţilor, călugărilor şi mirenilor, ca pildă de iubire jertfelnică, de înfrânare, de smerenie şi de iscusită povăţuire duhovnicească.
Smerenia Noastră, la propunerea Sinodului Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestui fericit Părinte care a sfinţit şi împodobit pământul Ţării Româneşti, luând aminte la râvna lui vrednică de laudă pentru rugăciune şi căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptmăritor ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiţiei Sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor harul Preasfintei, celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi,

HOTĂRÂM

Ca, de acum înainte şi în veci, Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor, cu zi de prăznuire pe 26 iulie, să fie numărat între sfinţii Bisericii şi să fie pomenit şi cinstit cu cântări de laudă în ziua lui de prăznuire. Poruncim de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viaţa, slujba şi icoana lui să fie primite cu evlavie de preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii noastre.
Spre deplină statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Ioanichie, aducându-l la cunoştinţă clerului şi tuturor dreptcredincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Române.

Dat în Bucureşti, anul mântuirii 2009, luna iunie, ziua nouăsprezece

Preşedintele Sfântului Sinod,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române



ARGUMENTE PENTRU CANONIZAREA
CUVIOSULUI IOANICHIE SCHIMONAHUL



1. Viaţa sihăstrească pe Valea Chiliilor


Când citim în Scripturile bătrâne că: „al Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23, 1), inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.
Pe întinsul Pământului, pe văi, câmpii, dealuri şi munţi, zidirea lui Dumnezeu, făptura mâinilor Sale, omul, a umplut văzduhul cu bucuria lui de a fi, în frumuseţea lumii văzute.
Din plămada mâinilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credinţei, nădejdii şi dragostei, sihaştrii şi eroii pe drumul desăvârşirii, răsăriţi şi la noi, de la picioarele munţilor până-n creştetul lor, mângâiaţi de lumina şi căldura soarelui.
Coloana vertebrală a României, Carpaţii, plini de peşteri, ape, flori şi cânt de păsări, cu ponoare şi poieni pline de ghiocei, narcise şi brazi, candelabre atârnate de tăria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii şi monahiile, preoţii şi arhiereii şi-au cuprins fiinţa întru mărirea lui Dumnezeu, cea neveştejită de trecerea timpului, întru sfântă sihăstrie şi veghere neadormită.
De mii de ani, spaţiile româneşti au cântat imaginea lui Dumnezeu în culori şi lumini neapuse. Templul cel măreţ, îndreptat cu fruntea spre soare, Carpaţii româneşti, şi-au deschis ferestrele de veghe, rugăciune şi virtuţi.
Prin Carpaţii Moldovei, în Ceahlăul cel sihăstresc, dacă ne gândim doar la sihaştrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe: Melania şi Sofia Schimonahiile, Cuvioşii Vucol, Ghedeon şi Gherman; Cuviosul Lazăr Sihastrul din Sihăstria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov şi Agaton, sihaştrii din chinovia Tazlău, Chiriac, celebru nevoitor din munţii Bisericani, Partenie şi Pavel, ctitorii Sihăstriei nemţene, Varlaam, Mitropolitul sfânt, de curând canonizat, Epifanie şi Daniil de la Voroneţ, Atanasie Crimca, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Episcopul Efrem al Rădăuţilor, Pangratie arhimandritul de la Suceviţa, Dosoftei Dascălul de la Schitul Zosima-Secul Neamţului; Cuvioşii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile şi Paisie, Partenie şi Rafael, din Sihăstria Agapiei Vechi; Filotei Dascălul de la Mănăstirea Putna, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa şi Ioan Arhiepiscopul de la Râşca.
O parte din sihaştrii menţionaţi au fost şi vor fi canonizaţi, la propunerea Părintelui Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod.
În Carpaţii Ţării Româneşti şi ai Ardealului, în aceeaşi vreme, s-au nevoit: Meletie şi Neofit, sihaştrii din peşterile Mănăstirii Stânişoara, Daniil şi Misail, ctitorii Mănăstirii Turnu; Sfinţii Ierarhi Sava şi Iorest mărturisitorul, Iosif de la Partoş şi Ioan Valahul.
O, Doamne, şi câţi sihaştrii sfinţi n-or mai fi pe acest sfânt pământ românesc, pe care noi nu-i ştim dar pe care Dumnezeu îi va scoate la lumină atunci când va crede El.
În Ţara Câmpulungului Muscel, se află o sihăstrie unică în felul ei, numită Valea Chiliilor, în vechea aşezare dacică denumită Cetăţeni, de la care şi-a luat numirea şi Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă.
În tradiţia locului se spune că, pe culmea abruptă de piatră ce se înalţă între râul Dâmboviţa şi pârâul Cetăţuia, a existat o cetate de rezistenţă încă de pe timpul stăpânirii romane. Această cetate ar fi fost loc de refugiu şi pentru legendarul domn al Ţării Româneşti, Negru Vodă, care îşi avea aici şi o peşteră de taină, numită până astăzi „Peştera lui Negru Vodă”. De la această cetate şi-au luat numele, atât muntele, pârâul şi Schitul Cetăţuia de deasupra, cât şi satele dimprejur. Valea stâncoasă a pârâului Cetăţuia este bogată în peşteri, unele naturale, altele săpate cu dalta de mâna sihaştrilor. Aici s-au nevoit, mai ales în secolele XIV-XVIII, numeroşi călugări, adevăraţi eremiţi de aceeaşi faimă şi înălţime duhovnicească precum cei din Dobrogea, Munţii Buzăului, Vrancei, Moldovei, Bucovinei şi Transilvaniei.
Aşezarea isihastă de pe Valea Chiliilor este considerată cea mai aspră sihăstrie din Ţara Românească. Ea pare să fi luat fiinţă încă dinainte de secolul XIII, prin câţiva sihaştri nevoitori în peşterile din partea locului. Aici se nevoiau sihaştri foarte sporiţi în post şi rugăciune, care puteau birui cu uşurinţă ispitele diavolului. Cei mai înduhovniciţi ostenitori între ei se închideau de bunăvoie în peşteri şi se nevoiau acolo până la moarte. Sfânta Împărtăşanie le-o ducea egumenul Schitului Cetăţuia, iar cele strict necesare vieţii le aduceau ucenicii lor. Sihaştrii care aveau peşteri pe panta greu accesibilă a muntelui primeau hrana cu ajutorul unei funii, asemenea sihaştrilor de la Athos şi Meteora. Alţii aveau în faţa peşterii o piatră sau o mică fereastră unde li se lăsa hrana: pesmeţi de pâine, sare şi apă.
Mulţi dintre aceşti sihaştri se nevoiau în chilii zidite din lespezi de piatră sau din bârne de lemn. Ei aveau ucenici şi câte o mică grădină de legume pe care o cultivau. Aceştia duceau o nevoinţă mai uşoară. Ziua se rugau şi lucrau în tăcere la chilii. Seara mâncau pesmeţi de pâine şi legume, iar noaptea urcau pe vârful muntelui Cetăţuia cu felinare în mâini şi ascultau Slujba Utreniei. În duminici se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar în zorii zilei coborau la chilii. De la aceste numeroase chilii de sihaştri îşi trage numele şi Sihăstria de pe Valea Chiliilor.
Prima biserică făcută de sihaştri pe muntele Cetăţuia avea hramul Soborul Sfinţilor Îngeri, un hram simbolic, foarte adecvat sihaştrilor de aici, care căutau să imite viaţa cea netrupească a îngerilor. În tradiţie se spune că sihaştrii din preajma muntelui Cetăţuia au înălţat încă două biserici. Una cu hramul Sfântul Teodor Tiron şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, rămasă mai târziu ca biserică de mir în satul Cetăţenii din Deal. Alta, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, rămasă ca parohie pentru satul Cetăţenii din Vale.
Între anii 1673-1677, Neagoe Săcuianu, mare vornic, a rectitorit biserica de pe munte, biserică existentă până astăzi, ce se află într-o peşteră naturală, de unde izvorăşte şi un mic izvor considerat miraculos. Sute de ani călugării de aici duceau de mâncare sihaştrilor eremiţi de pe Valea Chiliilor, cale de unul până la doi kilometri.
În această renumită vatră isihastă s-au nevoit mulţi cuvioşi sihaştri timp de şapte secole, dintre care unii au ajuns la măsura desăvârşitei sfinţenii. Ultimii sihaştri nevoitori s-au săvârşit în Valea Chiliilor o dată cu începerea secolului al XX-lea. Astăzi se mai văd câteva peşteri încă în bună stare şi urme de chilii, greu accesibile şi ascunse de ochii iscoditori ai lumii.



2. Descoperirea moaştelor Cuviosului Ioanichie Schimonahul



Cu adâncă mângâiere duhovnicească, citim în Sfintele Scripturi că: „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul … Ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o ardere de tot i-a primit … Că har şi milă este pentru cuvioşii Lui şi cercetare pentru aleşii Lui.” (Înţelepciunea lui Solomon III, 1-9)
Dar, Dumnezeu, nu numai de sufletul drepţilor are grijă, ci şi de trupurile lor, care „ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere de tot i-a primit”, descoperind la vreme potrivită moaştele lor ascunse de ochii lumii.
Aşadar, din îndemn dumnezeiesc, în anul 1944, Pimen Bărbieru, egumenul Schitului Cetăţuia, dimpreună cu monahul Isidor, au descoperit o peşteră săpată în peretele muntelui, aproape de bisericuţa din peşteră, în care se aflau, pe un pat de piatră, moaştele unui cuvios sihastru. Ele erau acoperite de o pânză fină ţesută de păianjeni, iar deasupra, pe perete, era scris în piatră: „Schimonahul Ioanichie † 1638”. Osemintele Cuviosului erau galbene, binemirositoare, nemişcate de mâna omului, aşezate într-o scobitură de piatră în formă de sicriu. Acestea sunt singurele moaşte întregi ale unui cuvios român din secolul al XVII-lea, păstrate până în zilele noastre.
Din mărturiile evlavioşilor creştini, transmise prin viu grai, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse în biserica schitului şi aşezate la loc de cinstire, unde se află până în ziua de astăzi.
Vieţuitorii Mănăstirii Cetăţuia Negru Vădă, stareţul Modest, creştinii evlavioşi şi clericii mireni, dau mărturii despre minunile pe care le săvârşeşte Schimonahul Ioanichie.



3. Osteneli ale Cuviosului Ioanichie Schimonahul



Cuviosul Schimonah Ioanichie a sihăstrit la începutul secolului al XVII-lea într-o peşteră din „Valea Chiliilor”, ajungând un mare călugăr isihast. Era cu metania din Schitul Cetăţuia Negru Vodă, unde s-a nevoit la sfârşitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericita viaţă pustnicească şi arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a coborât de bună voie într-o peşteră săpată în peretele muntelui şi acolo s-a nevoit neştiut de oameni mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine şi uneori apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din când în când egumenul schitului.
Cum s-a nevoit acolo Schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat, singur Dumnezeu ştie! Însă, după o nevoinţă atât de aspră, Cuviosul Ioanichie, ajungând la măsura sfinţeniei şi cunoscându-şi dinainte sfârşitul, şi-a pregătit singur mormântul săpându-şi patul de piatră ce-l avea în peşteră. Apoi culcându-se şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

4. Minuni ale Cuviosului Ioanichie Schimonahul şi
mărturia poporului dreptcredincios

Chiar dacă uneori uitarea se aşterne asupra vieţii omeneşti precum întunecimea nopţii fără lună asupra firii, potrivit cuvântului Sfintei Scripturi: „Drepţii în veac vor fi vii şi întru Domnul este plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii este de la Cel Prea Înalt” (Înţelepciunea lui Solomon V, 16).
Dacă nu era voia lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu-l îndemna pe egumenul Pimen Bărbieru să descopere peştera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor şi moaştele Schimonahului Ioanichie, care au rezistat timpului 370 de ani!
Astfel, dorindu-se a se face o raclă ce să adăpostească moaştele sale şi spunându-se unei persoane din Braşov despre această dorinţă, acesta a zis: „Dar, oare, e sfânt?” Răspunsul vieţuitorilor din Cetăţuia a fost: „Ţi se va face cunoscut”.
Seara, respectiva persoană a sunat zicând că a fost abordată de o altă persoană, ce i-a oferit fără nicio plată material lemnos din stejar vechi de peste 25 de ani. Şi astfel s-a făcut racla Cuviosului prin arătare duhovnicească.
O altă familie din Baia Mare a dorit să picteze icoana Părintelui Ioanichie Schimonahul, dar şi-a exprimat şi dorinţa de a fi mijlocitor Cuviosul înaintea lui Dumnezeu ca să fie binecuvântaţi cu naştere de prunci. Cererea lor a fost ascultată, iar acum se bucură de pruncii care le vor fi sprijin la bătrâneţile lor.
Multe sunt facerile de bine ale Cuviosului, mulţi tineri şi-au pus nădejdea în solirile Fericitului Ioanichie; unii şi-au ales calea de a sluji lui Dumnezeu şi nu uită în rugăciuni a cere pe mai departe mijlocirile Cuviosului.
Viaţa pământească a Schimonahului Ioanichie din Sihăstria Cetăţuii Negru Vodă, a fost binecuvântată de harul lui Dumnezeu.
Domnitorul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul, s-a bucurat de ajutorul lui Dumnezeu şi prin rugăciunile marelui isihast Ioanichie, de la care s-a împărtăşit de sfat duhovnicesc, ei trăind şi având cam aceeaşi vârstă pământească.
Neîndoielnic, trebuie să subliniem că şi Matei Basarab, voievodul Ţării Româneşti, s-a bucurat de rugăciunile aceluiaşi Sfânt Cuvios Ioanichie şi a altor călugări isihaşti care împodobesc de-a pururi pământul românesc.
În Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă ard peste 200 de candele. Ele reprezintă ofranda de mulţumire a creştinilor care şi-au pus nădejdea în Maica Domnului şi în mijlocirile sihastrului nevoitor Ioanichie, dovadă că cererile lor au fost auzite.
Prin rugăciunile Prea Cuviosului Părinte Ioanichie, cerem de la Părintele Luminilor sprijin în nevoi, sănătate şi mântuire sufletelor noastre. Amin!


Troparul Cuviosului Ioanichie,
Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor,
Mănăstirea Negru Vodă
glasul 1


L ocuitor în sihăstrie şi înger trupesc, de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Ioanichie; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!



Condacul Cuviosului Ioanichie,
Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor,
Mănăstirea Negru Vodă
glasul 8


Ca o floare de primăvară s-a deschis peştera din Valea Chiliilor ca să dea rodul înmiresmat al moaştelor tale, Sfinte Cuvioase Ioanichie. Pentru aceea mulţumim lui Dumnezeu pentru darul dobândit, iar ţie îţi cântăm: Bucură-te, Părinte Cuvioase, podoaba sihaştrilor şi tămăduitorul bolnavilor!

SLUJBA CUVIOSULUI IOANICHIE
(26 iulie)



LA VECERNIA MICĂ

La: „Doamne, strigat-am”, se pun stihiile pe 4, glasul al 4-lea

Podobie: Dat-ai semn...

Pe tine, cel ce ai luat crucea ostenelilor şi nevoinţelor sihăstreşti, Cuvioase Ioanichie, te lăudăm cu bucurie în ziua trecerii tale în odihna lui Dumnezeu, unde te rogi pentru sufletele noastre.

Înflorit-a, ca şi crinul, peştera în care te-ai sălăşluit din Valea Chiliilor, următor fiind, părinte, marilor sihaştri al căror nume numai Dumnezeu îl ştie, căci pe toţi îi odihneşte în slava Sa cea negrăită.

Pe îngerul cel pământesc şi omul cel ceresc, pe iubitorul de Dumnezeu, Ioanichie, să-l cinstim cu cântări duhovniceşti pentru că, în ceruri, se roagă pentru sufletele noastre, iar pe pământ ne-a lăsat comoară duhovnicească, sfintele sale moaşte!

Ca şi Ilie de demult, în peşteră ţi-ai petrecut viaţa, înfruntând cu bărbăţie ispitele războiului nevăzut. Pentru aceasta Hristos, văzând răbdarea ta, Cuvioase, te-a învrednicit să-L vezi, faţă către faţă, în lumina împărăţiei celei de Sus.

Slavă...., glasul al 6-lea

Cine poate spune, Părinte, care a fost lucrarea ta cea duhovnicească, ascuns fiind treizeci de ani în adâncimile peşterii din Valea Chiliilor? Dumnezeu Atotştiitorul a numărat mulţimea virtuţilor pe care le-ai împlinit, aşezându-te în odihnă veşnică, în ceruri, iar noi, pe pământ, minunându-ne de răbdarea ta, te lăudăm şi cinstim sfintele tale moaşte.

Şi acum...


Maică preacurată, Născătoare de Dumnezeu, roagă pe Fiul Tău Cel preaiubit să ne scoată din nevoi şi din necazuri, ca să te lăudăm zicând: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!




LA STIHOAVNĂ

Se pun stihirile, glasul al 2-lea

Podobie: Casa Eufratului...


Arătatu-te-ai vas al Preasfântului Duh, sălaşluindu-te în peşteră întunecoasă, mult nevoitorule, Ioanichie, Părintele nostru, Cuvioase.

Stih: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Ca o sămânţă purtătoare de rod duhovnicesc s-a pregătit sufletul tău în peşteră, care a fost semănată de Hristos în grădina Raiului desfătării.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul şi doreşte să păzească
poruncile Lui.

Bucură-te, sihăstrie din Valea Chiliilor, care ai odrăslit mlădiţa purtătoare de rodul răbdării, Cuviosul Ioanichie!

Slavă..., Şi acum...

Cetele cele de Sus, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, te laudă cu pământenii, cântând neîncetat: Bucură-te Maică nenuntită!


Troparul: glasul 1

Locuitor în sihăstrie şi înger trupesc, de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Ioanichie; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm, se cântă
Fericit bărbatul... starea întâi

La: „Doamne strigat-am”, se pun stihirile pe 8, glasul al 5-lea.

Podobie: Cuvioase Părinte...


Cuvioase Părinte, cel ce ţi-ai curăţit sufletul în focul luptelor războiului nevăzut din peştera lui Negru Vodă, dumnezeiescul dar te-a purtat pe aripi către unirea cu Dumnezeu, pe Care L-ai iubit. Pentru aceasta te-ai umplut de frumuseţea cea nespusă a împărăţiei cerului, luminând sufletele noastre, Părinte Ioanichie.
(de două ori)

Cuvioase Părinte, sihăstria din Valea Chiliilor s-a umplut de lumină prin vieţuirea ta cea după Evanghelia lui Hristos, iar obştea Mănăstirii Cetăţuia Negru Vodă se veseleşte cu Duhul având ca mărgăritar de mult preţ sfintele tale moaşte purtătoare de mireasmă duhovnicească, revărsând tămăduiri celor ce le sărută cu credinţă. De aceea, minunate părinte, fă să strălucească lumina ta şi în sufletele noastre, doritoare de mântuire! (de două ori)

Cuvioase Părinte, chipul sihaştrilor şi podoaba Bisericii, în peşteră vieţuind, ai văzut întru nevedere pe Cel ce S-a născut în trup în peştera Bethleemului. Întru El petrecând pe pământ, te îndulceşti acum în casa pâinii din hrana dată celor aleşi de Hristos să locuiască împreună cu El. Roagă-te, Preasfinte, să se mântuiască sufletele noastre! (de două ori)

Cuvioase Părinte, dacă ţi-ai păstrat chipul tău nevătămat şi mintea ţi-ai ferit-o de patimile cele pierzătoare, ai ajuns la asemănarea cu Hristos, pe Care L-ai dorit. Toate simţirile trupului le-ai înduhovnicit încât, în trup fiind, ai dobândit starea de nepătimire şi ai gustat din bucuria cea nespusă a Raiului desfătării. Ajută-ne, părinte, să ne izbăvim de păcate şi fărădelegi ca să umblăm pe calea pocăinţei! (de două ori)

Slavă..., glasul al 6-lea

Pe purtătorul de Dumnezeu, Cuviosul Ioanichie, cel ce s-a nevoit în ţinutul minunat al Muscelului, la pomenirea sa cea de peste an, să-l lăudăm zicând: Bucură-te, Sfinte părinte, cel ce ai luat pe umeri Crucea şi ai urmat lui Hristos în toată viaţa! Bucură-te, înger pământesc şi omule ceresc, ieşit din viţa neamului românesc! Bucură-te, crinul bunelor vestiri, oferit Bisericii Ortodoxe din toată lumea! Bucură-te, podoaba sihaştrilor şi icoana nevoitorilor! Bucură-te, rugătorule, fierbinte pentru sufletele noastre!


Şi acum..., Dogmatica glasul al 6-lea.

VOHOD, Lumină lină...

Prochimenul zilei

PAREMIILE

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(V, 16-24; VI, 1-3)

Drepţii în veac vor fi vii şi întru Domnul este plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii este de la Cel preaînalt. Pentru aceea vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului, căci cu dreapta Sa îi va acoperi pe ei şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va râvna Lui drept armă şi va într-arma făptura spre biruirea vrăjmaşilor; îmbrăca-se-va în platoşa dreptăţii şi-şi va pune drept coif judecata cea nefăţarnică; lua-va drept pavăză nebiruită sfinţenia, va ascuţi cumplita mânie ca pe o sabie şi lumea va da război împreună cu Dânsul asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nemeritoare săgeţile ca fulgerele, şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi mânia Lui ca o asvârlitoare de pietre va arunca grindină; întărâta-se-va asupra lor apa mării şi râurile îi vor îneca de năpraznă. Sta-va împotriva lor duhul puterii şi ca un vifor îi va vântura pe ei; fărădelegea va pustii tot pământul şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici. Auziţi dar, împăraţi, şi înţelegeţi! Învăţaţi-vă, judecători ai marginilor pământului! Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi cu mulţimile de neamuri! Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la Cel Preaînalt.


Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
( III, 1-9)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi că aceia au murit şi ieşirea lor din această lume s-a socotit pedepsire şi la plecarea lor de la noi sfărâmare; iar ei sunt în pace. Că de ar fi şi pedepsiţi în faţa oamenilor, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi puţin fiind pedepsiţi cu mari faceri de bine se vor dărui, că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat Luişi vrednici. Ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere de tot i-a primit. Şi în vremea cercetării lor vor străluci şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor neamuri şi vor stăpâni popoare, şi va împărăţi peste dânşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că har şi milă este pentru cuvioşii Lui şi cercetare pentru aleşii Lui.


Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
( IV, 7-15)

Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor, viaţa nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, L-a iubit şi vieţuind printre păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau viclenia să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune şi neînfrânarea poftei schimbă mintea celui fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a împlinit ani îndelungaţi; că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceasta s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Iar popoarele au văzut şi nu au cunoscut şi nici nu au pus în gând una ca aceasta. Că har şi milă este pentru cuvioşii Lui, şi cercetare pentru aleşii Lui.



LA LITIE
Stihira Cuviosului, glasul al 2-lea:


Pomenirea Cuviosului Ioanichie ne revarsă astăzi în suflete mireasmă duhovnicească şi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, căci minunatul părinte s-a ostenit în toată viaţa sa urmând lui Hristos şi sălăşluind în peştera din Valea Chiliilor. Pentru aceea, după îndelungi nevoinţe, a fost aşezat în lumina cea necreată a împărăţiei Cerurilor, de unde se roagă să primim şi noi milă şi har de la Dumnezeu, Cel ce este minunat între Sfinţii Săi.

Slavă..., glasul al 5-lea...


Cuvioase Părinte Ioanichie, nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare până ce sufletul şi trupul nu ţi le-ai curăţit de patimi şi pe tine însuţi te-ai gătit locaş al Duhului. Că venind Hristos împreună cu Tatăl, sălăşluire întru tine s-a făcut şi Treimii Celei de o Fiinţă slujitor ai ajuns; propovăduitorule de lucruri mari, Ioanichie, roagă-te pentru sufletele noastre!

Şi acum..., a Născătoarei.


Fericimu-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi te mărim credincioşii după datorie pe tine, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, ocrotitoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.

La binecuvântarea pâinilor se cântă Troparul Cuviosului de 2 ori
şi al Născătoarei, o dată.


LA STIHOAVNĂ

Bucură-te, cămara cea cu bun miros a pustniceştilor nevoinţe cu adevărat! Că, luând Crucea pe umeri, ai urmat lui Hristos, împlinind cu prisosinţă toate poruncile Evangheliei, zdrobind sub picioare toată robia vrăjmaşului, minunate părinte Ioanichie. Întru evlavie petrecând în sihăstrie, sufletul l-ai ridicat peste plăcerile cele trupeşti, arzând de dragostea cea dumnezeiască a Stăpânului Mântuitor. Pentru aceasta, la săvârşirea ta din peştera întunecoasă, sufletul tău înaripat cu virtuţile s-a înălţat la Ceruri, unde a fost aşezat în lumina cea neapropiată, din care trimite-ne nouă pace şi mare milă!

Stih: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Bucură-te, cel ce ai fost următor sihaştrilor din Valea Chiliilor a Munţilor Carpaţi, Părinte Ioanichie, prealăudate! Că prin nevoinţe şi rugăciune neîncetată ai sugrumat toate ispitele diavoleşti, iar prin statornicie ai supus cugetului toate patimile trupului. Drept aceea, minunate părinte, numele tău s-a făcut cunoscut în toate laturile Ortodoxiei româneşti, iar Dumnezeu a voit să preamărească, peste veacuri, trupul în care ai vieţuit. Cinstind moaştele tale, avem încredinţare că, în Ceruri, te rogi lui Hristos Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul şi doreşte să păzească
poruncile Lui.

Părinte Ioanichie, sihastru iscusit şi împlinitor al Evangheliei lui Hristos, te-ai făcut, prin nevoinţe, prieten şi casnic al lui Dumnezeu; dacă te desfătezi în Ceruri de bunătăţile cele făgăduite celor osârduitori, ajută pe cei ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta să se împărtăşească de harul Duhului Sfânt, prin care să se ridice deasupra neputinţelor trupeşti şi a patimilor sufleteşti pentru ca să slăvească pe Hristos, Cel ce trimite pace şi mare milă.

Slavă..., glasul al 8-lea.


Mulţimile călugărilor te cinstim pe tine, îndreptătorule Ioanichie, părintele nostru, că prin tine am cunoscut a umbla cu adevărat pe cărarea cea dreaptă. Fericit eşti că ai slujit lui Hristos şi ai biruit puterea vrăjmaşului, cel ce eşti cu îngerii împreună vorbitor, iar cu drepţii şi Cuvioşii împreună locuitor, cu care roagă-te Domnului să se miluiască sufletele noastre!


Şi acum..., a Născătoarei.


Fecioară nenuntită, care pe Dumnezeu în chip de negrăit L-ai zămislit cu trup, Maica Dumnezeului Celui preînalt, primeşte rugăciunile robilor tăi! Ceea ce eşti cu totul fără prihană, care dăruieşti curăţire de păcate, primind acum rugăciunile noastre, roagă-te să ne mântuim noi toţi!


Dacă nu se face Litie, urmează: Acum slobozeşte..., şi celelalte,
apoi Troparul Cuviosului,
Slavă ..., Şi acum..., a Născătoarei.


LA UTRENIE


La: „Dumnezeu este Domnul...” se cântă Troparul Sfântului (de două ori),
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei de Dumnezeu.

După Catisma întâi, se cântă Sedealna, glasul 1,

Podobie: Mormântul tău...

Viaţă plină de virtuţi petrecând pe pământ, te-ai făcut locaş al Prea Sfântului Duh, luminând, Cuvioase Părinte, plaiurile muscelene şi Biserica dreptmăritoare a neamului din care ai ieşit. Bucură-te, zicem noi, cei ce te numim prieten şi casnic al lui Dumnezeu!

Slavă...., iar aceasta
Şi acum... a Născătoarei.

Marie, ceea ce eşti cinstit locaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri, a greşelilor şi a necazurilor, că tu eşti izbăvitoare şi ajutătoare a păcătoşilor, ocrotitoare tare şi miluieşti pe robii tăi!


După Catisma a doua, se cântă Sedealna, glasul al 8-lea;
Podobia: Pre înţelepciunea şi Cuvântul ...


Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Cel ce a preaslăvit pe Schimonahul Ioanichie din ţinuturile Argeşului! Căci acesta s-a ridicat prin nevoinţe şi rugăciune la starea bărbatului desăvârşit. La săvârşirea din viaţa aceasta vremelnică, sufletul său l-a aşezat în ceata Cuvioşilor din Raiul desfătării, iar trupul l-a rânduit să fie mărgăritar de mult preţ obştei Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă, unde a vieţuit, ca să fie balsam tămăduitor bolilor nevindecate. Pentru aceasta, la pomenirea sa cea de peste an îl lăudăm cu dragoste şi zicem: Sfinte Părinte Ioanichie, roagă pe Hristos Dumnezeu iertare de păcate să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta!

Slavă..., iar aceasta.
Şi acum... a Născătoarei.

Pe ceea ce este uşă cerească şi chivot, munte cu totul sfânt, nor strălucitor, pe scara Raiului celui cuvântător, mântuirea Evei şi odorul cel mare a toată lumea să o lăudăm, că printr-însa s-a săvârşit mântuirea noastră şi iertarea greşelilor celor de demult! Pentru aceasta strigăm către dânsa: Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce se închină cu credinţă prea Sfintei naşterii tale!

Urmează Polieleul: Robiile Domnului...
apoi:

Mărimurile

Stih 1: Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi el a căutat spre mine şi
a auzit rugăciunea mea.

Stihiră:

Fericimu-te pe tine, mult nevoitorule, Părintele nostru Ioanichie şi cinstim trăirea ta după Evanghelia lui Hristos.

Stihiră:

Veniţi, iubitorilor de prăznuire, să lăudăm pe Schimonahul Ioanichie din peştera Văii Chiliilor, pe lauda ţinutului Argeşului şi a Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă!

2. Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit din lipsa
untului de lemn.
3. După cuvintele gurii Tale, m-am ferit de cărările împilărilor.
4. Întors-ai plângerea mea întru bucurie, luat-ai necazul de la mine şi m-ai
încins cu veselie.
5. Să ştiţi că Domnul şi-a cunoscut sluga Sa cea credincoasă.
6. Lăudaţi pe Domnul toţi Cuvioşii Lui! Slăviţi cu laude Sfinţenia Lui!

Slavă...

Slavă Ţie, Treime Sfântă: Părinte, Cuvinte şi Duhule Sfinte! Slavă Ţie, Dumnezeule!

Şi acum..., a Născătoarei.

Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine şi prin tine cu noi!

Aliluia. (de trei ori)

După Polieleu se cântă Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi lumii...

Răsărind peste veacuri ca un luceafăr din peştera unde ai adormit întru Domnul, spre a risipi norii întunericului ce se abat peste ţinuturile româneşti, ieşit-ai, părinte, să te arăţi ca lumină aprinsă din Lumina lui Hristos.

Slavă... iar aceasta.
Şi acum... a Născătoarei.

Cu venirea Prea Sfântului Duh, pe Cel ce pe scaun este şezător cu Tatăl şi de o Fiinţă, prin glasul îngerului, L-ai zămislit, Curată, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti chemarea la viaţă a lui Adam.

Se cântă Antifonul întâi al glasului al 4-lea: Din tinereţile mele...

Prochimen, glasul al 4-lea:

Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?

Toată suflarea...

Evanghelia de la Matei (11, 27-30):
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: toate-Mi sunt date de către Tatăl Meu...
(vezi ..... în săptămâna a 4-a după Rusalii)

Psalmul 50

Slavă... glasul al 2-lea
Pentru rugăciunile schimonahului Tău, Ioanichie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre!

Şi acum... a Născătoarei, asemenea.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre!


Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta...

Stihira idiomelică, glasul al 6-lea.

Cuvioase părinte, în tot pământul Ţării Româneşti a ieşit vestea faptelor tale, pentru aceasta în Ceruri ai aflat plata ostenelilor, taberele demonilor ai pierdut, cetele îngerilor ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre!


CANOANELE

Se pun două canoane: Canonul Născătoarei de Dumnezeu, pe 6 şi
Canonul Cuviosului Ioanichie, pe 8.

Cântarea întâi: Glasul al 6-lea
Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel cu urme prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm!

Bucură-te, tăria cea prealăudată a părinţilor! Bucură-te, lauda cea preamărită a neamului nostru! Bucură-te, izvorul mântuirii care izvorăşti mila celor ce cu credinţă te laudă pe tine, singură prea lăudată!

Primeşte laudă din buzele cele întinate, ceea ce eşti mult lăudată şi preamărită! Că tu eşti buna podoabă şi mântuirea lumii, care ocroteşti pe toţi cei ce cu cucernicie te cântă pe tine.

Bucură-te, cortule de lumină purtător, făclie, biserică, masă şi munte sfânt! Bucură-te, palatul măririi, dumnezeiscule locaş al lui Dumnezeu! Bucură-te, zidul cel nesurpat al celor ce te lăudăm pe tine!

Ceea ce eşti nădejdea şi ocrotitoarea celor fără de nădejde, ajutătoarea cea neînfruntată a tuturor, deschide-mi uşile cele cereşti şi adu-mă la Fiul tău, Stăpână, pe mine, robul tău!

A Cuviosului, glasul al 8-lea

Irmos: Apa trecând ca pe uscat...

Veniţi, toţi iubitorii de Hristos, să prăznuim pe unul din sihaştrii ţinuturilor muscelene, pe Ioanichie Sihastrul, cel ce s-a nevoit în peştera din Valea Chiliilor!

Bucuraţi-vă, toţi fiii Bisericii neamului românesc, căci Ioanichie din Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă a fost preaslăvit de Dumnezeu şi aşezat în împărăţia Sa cea veşnică!

Slavă...

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile alesului Tău, Ioanichie, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!

Şi acum..., a Născătoarei.

Îndreptându-ne cu învăţăturile cele înţelepte ale Fiului Tău, pe Stăpânia dumnezeiască cea Una şi în trei Străluciri slăvim, şi pe tine, Pururea Fecioară, te fericim.

Catavasie: Deschide-voi gura mea...

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Pe tine, Preasfântă, te măresc toate cetele îngerilor, iar noi după datorie neîncetat te cântăm şi cu mulţumită te lăudăm: Bucură-te, scăparea şi ajutorul celor ce cu credinţă te caută pe tine!

Cine după vrednicie va lăuda naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu Fecioară? Striga cu spaimă zidirea, văzând taina cea săvârşită întru tine, că în adevăr n-a născut alta, fecioară fiind, afară de tine.

Dăruieşte milă, celor ce cer de la tine, Fecioară, şi-ţi tinde mâna ta celor ce sunt întru nevoi şi ne întâmpină în primejdii, că pe tine te avem toţi izbăvire în necazuri!

Lacrimi de pocăinţă nu am, ca desfrânata de demult, şi în desfrânări viaţa mea cheltuind-o, cad la tine rugându-mă cu suspine: Dă-mi, Stăpână, cu rugăciunile tale, plâns curăţitor!

A Cuviosului
Irmos: Doamne Care ai făcut...,

Având voinţa luminată de Duhul Sfânt şi mintea statornicită în puterea cea de Sus, ai ajuns la nepătimire şi la desluşirea tainelor lui Dumnezeu.

Năvălirile demonilor din războiul cel nevăzut le-ai surpat cu rugăciunea şi postul, care ţi-au devenit aripi ale sufletului atunci când Domnul te-a chemat la Ceruri.

Slavă...

Purtătorule de Dumnezeu, Ioanichie, ai strălucit mai mult decât toţi sihaştrii timpului tău, de aceea Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, te-a preamărit.

Şi acum..., a Născătoarei.

Pe tine noi toţi te-am agonisit scăpare şi zid al nostru creştinesc şi pe tine te mărim neîncetat, Maică Preacurată!

SEDEALNA, glasul al 5-lea.

Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Crucea Domnului ridicând, înţelepte, lui Hristos I-ai şi urmat fără şovăire. Credinţa, nădejdea şi dragostea au fost virtuţile pe care le-ai împlinit şi care te-au purtat către asemănarea cu Dumnezeu.

Slavă...tot aceasta
Şi acum... a Născătoarei

Luminează, ceea ce eşti bună, cu lumina ta sufletul meu cel întunecat şi alungă-i împietrirea, învăţându-mă să fac voia Fiului tău, ca să aflu iertare de greşelile mele cele multe, Preacurată, şi să scap de focul cel nestins cu rugăciunile tale!

Cântarea a 4-a
Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul – cântă cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă, strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind.


Tu eşti slujirea lumii, Născătoare de Dumnezeu curată, şi mântuirea tuturor, ca ceea ce ai născut pe Dumnezeu. Pentru aceasta cu dragoste te mărim toţi şi te binecuvântăm.

Zid de întărire şi nădejde a credincioşilor şi turn de mântuire eşti, pentru aceasta surpă, Preacurată, pe vrăjmaşii care se oştesc asupra noastră, că în tine ne-am pus toată nădejdile!

Având nădejdea ta cea nebiruită, Preacinstită, surpăm semeţiile vrăjmaşilor prin credinţa cea întru tine, că acum ne întărim cu chemarea ta.

Vezi-mi necazul meu, Preacurată, vezi suspinul meu, vezi-mi mâhnirea şi arată întru mine Harul tău cel mult, umplând de veselie sufletul meu cel smerit!

A Cuviosului:

Irmosul: Auzit-am, Doamne, taina...


Aşa precum Hristos, la plinirea vremii, a coborât în peştera din Bethleem ca să se nască, tot aşa şi tu, sfinte Ioanichie, ai coborât în peşteră ca să te înalţi întru Cel pe care L-ai iubit şi a cărui Cruce ai luat.

Cu totul te-ai sfinţit lui Dumnezeu, minunate părinte, prin El trăind şi pentru El murind, având nădejde că vei învia împreună cu El în slava cea negrăită a împărăţiei celei de Sus.

Slavă...

Ştiindu-L pe Dumnezeu că este Făcător a toate câte sunt, Ocârmuitor cu totul înţelept şi cu adevărat de viaţă Dătător, Cuvioase Ioanichie, în toată viaţa ai cântat: Slavă, Ţie, Treime Sfântă, miluieşte făptura ta cea căzută pentru numele Tău Celui Sfânt!

Şi acum...

Pe Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat din tine, Care neschimbat a rămas precum a fost şi de o Fiinţă fiind cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, roagă-L ceea ce L-ai născut, să ne dăruiască iertare de greşeli şi mântuire sufletelor noastre!

Cântarea a 5-a
Irmosul:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste mă rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvântule al lui Dumnezeu, pe Tine, adevăratul Dumnezeu, Cel ce ne chemi din negura greşelilor!

Bucură-te, zidul credincioşilor şi mijlocitoarea cea tare, Preacurată! Bucură-te, munte sfânt, Prealăudata! Bucură-te, scară însufleţită, Stăpână! Bucură-te, bucuria şi ajutorul tuturor celor fără ajutor, şi acoperământul celor ce cu tot sufletul aleargă la tine!

Ceata proorocilor, strigând cu mare glas, a propovăduit înfricoşătoarea taină a Naşterii tale, că tu singură ai născut fără stricăciune pe Dumnezeul tuturor, Carele după Naştere te-a păstrat Fecioară, precum te-a păzit şi mai înainte de Naştere.

Cine va putea, Curată, să spună taina ta cea mai presus de minte? Că pe Dumnezeu ai născut şi, ca pe un prunc, pe Acesta L-ai alăptat. Pentru aceea toate neamurile te fericesc, precum mai înainte ai zis, Fecioară, şi cu dragoste cântăm pe Cel ce te-a preamărit pe tine.

Darurile tale cele de Dumnezeu dăruite, ca ceea ce eşti milostivă şi iubitoare de bine, le reverşi oamenilor totdeauna, Născătoare de Dumnezeu, Maică nenuntită. Tu izbăveşti pe toţi din chinuri cu rugăciunile tale, de aceea să nu treci cu vederea pe cei ce aleargă la acoperământul tău cel tare.

A Cuviosului:

Irmos: Mânecând, strigăm către Tine...

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele răcoroase ale munţilor, aşa şi tu, părinte, în toată viaţa ai dorit să nu te depărtezi de izvorul cel pururea curgător al învăţăturilor lui Hristos.

Precum Ilie oarecând a stat în peşteră pentru a se pregăti să se întâlnească cu Dumnezeu în Horeb, aşa şi tu, Cuvioase Ioanichie, tot în peşteră te-ai pregătit să te întâlneşti cu Hristos, faţă către faţă, în Împărăţia lui Dumnezeu.

Slavă...


După îndelungi osteneli şi chinuri, când Dumnezeu a voit, te-a mutat din viaţa aceasta la cea veşnică, unde Hristos s-a recunoscut în chipul tău şi-n faptele pe care le-ai făcut spre slava Sa.

Şi acum...

Cei ce te avem pe tine zid şi cu apărarea ta suntem înconjuraţi, care ne lăudăm cu dumnezeiasca ta mărire, pe tine te fericim, că tu, Preasfântă, izvorăşti sufletelor noastre bucurie negrăită.

Catavasia...

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Mult-Milostive!

La tine cad, Precurată Născătoare de Dumnezeu. Cere prin rugăciunile tale de la Fiul tău şi Domnul, Dăruitorul a toată bunătatea, să-mi dea şi mie iertare greşelilor!

Întru adâncul viforului celui cumplit al mării, care mă învăluie, m-am aruncat prin nemăsuratele şi grelele mele păcate; potoleşte-mi furtuna şi dăruieşte-mi alinarea, ceea ce eşti cu totul neîntinată!

Ceea ce eşti Stăpâna tuturor ziditorilor, ca una ce pe Dumnezeu mai presus de fire L-ai născut, curăţeşte-mi rănile greşelilor, Precurată, şi vieţii celei veşnice învredniceşte-mă!

Tu eşti mângâierea şi scăparea robilor tăi, Precurată. Pentru aceasta fă cerere de rugăciune neîncetată către Dumnezeu pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste te roagă pe tine!

A Cuviosului:
Irmosul: Rugăciunea mea voi vărsa...,

Ca o comoară ascunsă în pământ au rămas multe veacuri sfintele tale moaşte, în peştera în care te-ai nevoit până ce Dumnezeu a voit să le arate poporului celui binecredincios spre întărirea lui întru credinţă.


Mare bucurie au avut cei care au fost rânduiţi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să scoată din peşteră preacuratele tale moaşte, Sfinte Ioanichie. Tot astfel au dat slavă lui Dumnezeu pentru darul primit, iar noi îţi mulţumim pentru binefacerile pe care le primim, prin tine, de la Hristos.

Slavă.....

Înalţă şi mintea noastră, a robilor Tăi, Dumnezeule, Cel ce eşti închinat în trei Ipostasuri, aşa cum ai înălţat-o pe cea a smeritului tău slujitor, Ioanichie Schimonahul din peştera Văii Chiliilor!

Şi acum..., a Născătoarei.

Primit-a Fiul lui Dumnezeu, ca un iubitor de oameni să Se întrupeze din tine, Preacurată Fecioară, şi părtaşi ai măririi celei dumnezeieşti i-a făcut pe oameni.

Catavasie:

Condacul Cuviosului, glasul al 8-lea

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Ca o floare de primăvară s-a deschis peştera din Valea Chiliilor ca să dea rodul înmiresmat al moaştelor tale, Sfinte Cuvioase Ioanichie. Pentru aceea muţumim lui Dumnezeu pentru darul dobândit, iar ţie îţi cântăm: Bucură-te, Părinte Cuvioase, podoaba sihaştrilor şi tămăduitorul bolnavilor!


Icosul

Muţime de candele stau aprinse în locaşul care adăposteşte moaştele tale, Sfinte Ioanichie, ca să lumineze pe cei ce vin cu credinţă în Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă. La lumina lor, mulţime de călugări şi credincioşi evlavioşi îţi cântă unele ca acestea: Bucură-te, Cuvioase preaslăvit de Dumnezeu în Ceruri şi cinstit de pământ de toţi românii! Bucură-te, candelă aprinsă din lumina Duhului Sfânt! Bucură-te că sporeşti untdelemnul faptelor bune călugărilor râvnitori! Bucură-te, Părinte Ioanichie, podoaba sihaştrilor şi tămăduitorul bolnavilor!



SINAXAR

Întru această zi, 26 iulie,
se face pomenirea
Sfântului Cuvios Ioanichie,
Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor,
Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă

Acest plăcut al lui Dumnezeu, Cuviosul Ioanichie, s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Din fragedă tinereţe, ascultând chemarea Mântuitorului Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde a primit chipul îngeresc al călugăriei. Aici, fericitul a deprins rânduielile vieţii ascetice de la părinţii îmbunătăţiţi ai chinoviei şi de la sihaştrii care locuiau, în vremea aceea, în jurul sfintei mănăstirii. Numărul mare de pustnici din ţinutul muscelean a dat numele locului acestuia de Valea Chiliilor. În scurt timp plăcutul lui Dumnezeu Ioanichie, după ce a deprins felul de viaţă al călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare de la stareţul său, s-a retras într-una din peşterile Muntelui, unde s-a nevoit aproape 30 de ani.
Nevoinţele sale, posturile, privegherile şi lipsurile de tot felul l-a apropiat pe Cuviosul de Dumnezeu, fără ca să ştie cineva ostenelile sale. Peştera în care s-a retras era departe de lume într-un loc sihăstresc şi cu greu de ajuns. Numai o dată pe săptămână un ucenic al Sfântului venea să-i aducă pâine şi apă, iar Duminica stareţul mănăstirii, după Sfânta Liturghie, venea şi-l împărtăşea cu Sfintele Taine, spre marea bucurie şi mângâiere a fericitului.
Petrecând astfel Cuviosul multă vreme în rugăciune şi aspră nevoinţă, Dumnezeu i-a descoperit cele ascunse ale tainelor Sale, care l-au întărit în răbdare şi 1-a învrednicit de darul Sfântului Duh. Dar, după ce a dus viaţă îngerească, spre sfârşitul vieţii, Sfântul Ioanichie, cunoscându-şi dinainte trecerea în patria cerească, şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, însemnând în piatră anul trecerii sale la cele veşnice. Deci, aşezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie 1638, a adormit întru Domnul, fiind acoperit de pânza unui păianjen, ţesută deasupra trupului său. Aşa la preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, păstrându-i sfintele osemintele mulţi ani în tăcerea peşterii din munte.
Însă, cum iubitorul de oameni Dumnezeu doreşte ca sfinţii săi să reverse asupra poporului credincios râuri de daruri, a descoperit şi sfintele sale moaşte păstrate în chip minunat. Într-una din zile Cuviosul Pimen Bărbieru, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, coborând în peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie, a descoperit sub pânza păianjenului sfintele moaşte ale fericitului bine mirositoare, pe care le-a scos cu grijă şi cu multă evlavie şi le-a aşezat în biserica mănăstirii, spre sfinţirea monahilor şi bucuria credincioşilor.
Mulţi s-au folosit de acest dar duhovnicesc descoperit în peştera din Valea Chiliilor. Bolnavii se vindecau, cei cuprinşi de disperare îşi redobândeau nădejdea, săracii plecau îndestulaţi sperând la timpuri mai bune.
Dar cum potrivnicul diavol, care aduce neorânduială, a făcut să se stingă din nou această flacără a bucuriei aprinsă în Mănăstirea Negru-Vodă. Căci nu mult după această dată mare necaz s-a abătut asupra poporul nostru prin venirea la cârma lui a oamenilor străini de duhul credinţei în Dumnezeu. Deci aceşti necredincioşi au poruncit să se ascundă în pământ aceste odoare scumpe ale Duhului Sfânt. Astfel, părinţii din mănăstire, cu mare durere şi mâhnire, au aşezat moaştele Sfântului într-un sicriu, pe care l-au îngropat în cimitirul mănăstirii.
Anii au trecut, însă evlavia faţă de Cuviosul Ioanichie schivnicul s-a păstrat neatinsă printre credincioşii din aceste ţinuturi. Deci, Dumnezeu preamilostivul, izbăvind ţara şi Biserica de tirania celor răi, a făcut să se deschidă multe mănăstiri închise, care şi-au reluat viaţa călugărească. Printre acestea se numără şi Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă. Pentru aceasta, părinţii mănăstirii îndemnaţi de evlavia faţă de Cuviosul, împreună cu ierarhul lor au scos la iveală sfintele moaşte din ascunzătoarea în care fuseseră ţinute şi le-au reaşezat spre închinare în biserica mare a mănăstirii. Astfel a vrut Milostivul Dumnezeu să reaşeze lumina Cuviosului în sfeşnicul bisericii, la vederea tuturor, învrednicindu-l totodată de mai multe daruri. Din sfintele sale moaşte se revarsă până astăzi râuri de vindecări peste cei ce cu credinţă vin şi se ating de ele şi le sărută cu dragoste.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, Amin!

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Dătător de rouă a făcut îngerul cuptorul Cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat şi a strigat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Maică Fecioară, să nu încetezi a ruga pe Domnul, ca să ne izbăvească pe noi din primejdii şi din necazuri, Stăpână, ca să cântăm cu sârguinţă: Binecuvântat este Precurată, Rodul pântecelui tău!

Maică Fecioară, Stăpână, mai sfântă te-ai arătat decât toate puterile cereşti, şi decât heruvimii şi serafimii, ca ceea ce ai născut pe Hristos, Stăpânul zidirii.

Şi ai născut şi eşti Fecioară şi după Naştere ai rămas curată ca şi mai înainte de Naştere, Născătoare de Dumnezeu, nearzându-se pântecele tău. Pentru aceea cu credinţă, după Dumnezeu, pe tine te mărim, Precurată!

Mă înfricoşează şi mă tulbură valurile greşelilor mele, dar tu, Presfântă, ceea ce eşti bună, dăruieşte-mi milostivire în ceasul încercării, mântuire cerându-mi.

A Cuviosului:

Irmosul: Tinerii evrei...


Deşi ai trăit în Sihăstria Munţilor Carpaţi, departe de lume, totuşi pilda vieţii tale a luminat minţile celor ce cântă cu fierbinte credinţă şi dragoste: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Umplutu-s-a de lumină mănăstirea care adăposteşte sfintele tale moaşte şi întăreşte duhovniceşte obştea care cântă cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă...

Dacă Bunul Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, a voit să scoată din străfundul pământului sfintele tale oseminte, poporul a cântat din adâncul inimii: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Şi acum... a Născătoarei

Cuvântule, Cel ce eşti după Fiinţă nevăzut şi atotlucrător, Te-ai arătat oamenilor Om din curata Maica Ta, Născătoarea de Dumnezeu, chemând pe om la împărtăşirea dumnezeirii Tale.

Cântarea a 8-a

Din văpaie, Cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă o ai ars, că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii!

Tu eşti scăparea noastră şi mângâierea tuturor, Fecioară Preacurată. Că, iată, Domnul tuturor născându-Se din pântecele tău, te păzeşte Fecioară şi după Naştere, pe Carele bine-L cuvântăm cu buze nevrednice şi-L preaînălţăm întru toţi vecii!

Pleacă-te, ceea ce eşti gata fierbinte sprijinitoare a credincioşilor şi scăparea mea şi primeşte rugăciunile inimii mele făcute cu durere, şi mă scapă de împătimirea dobitocească, de relele deprinderi şi plâns de bucurie dă sufletului meu celui întunecat!

Când gândesc la relele cele făcute de mine şi la Judecata cea groaznică, mă înfricoşez, Fecioară, şi mă tem. Dar tu, ca o iubitoare de oameni mai înainte de sfârşit fă-mi milostiv pe Judecătorul, că tu eşti întemeierea celor căzuţi, nădejdea şi folositoarea celor deznădăjduiţi.

Roagă, Curată, pe Fiul tău şi Dumnezeu să ne fie nouă milostiv şi lesne împăcat şi cu rugăciunile tale păzeşte-ne de toată nălucirea cea potrivnică şi să se surpe degrabă semeţia vrăjmaşilor, ca să te lăudăm pe tine, ceea ce eşti cu Har dăruită.

A Cuviosului:

Irmosul: Pe Împăratuil ceresc


Ioanichie, prealăudate, podoaba cea sfântă a argeşenilor şi muscelenilor, ocroteşte ţinutul în care te-ai nevoit întru Domnul şi învaţă toată suflarea să cânte: Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Ridicat fiind de pe pământ la starea bărbatului desăvârşit, ai lăsat moştenire prin darul lui Dumnezeu sfintele tale moaşte din care izvorăsc tămăduiri celor ce cântă: Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!
Binecuvântăm pe Tatăl...

Treime nedespărţită, Unime neamestecată, izbăveşte-ne de patimile cele de multe feluri şi ne ridică din nevoi şi din necazuri pentru rugăciunile plăcutului tău prieten şi casnic, Ioanichie cel minunat!

Şi acum... a Născătoarei

Ca una ce eşti mai înaltă decât toate făpturile, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeului nostru să ne mântuim din toate chinurile, noi, cei ce te cinstim pe tine cu adevărată dragoste!

Cântarea a 9-a

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Carele mărindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.

Să nu ne uiţi pe noi robii tăi, Maică Fecioară neispitită de nuntă, cei ce năzuim la Biserica ta! Că tu singură eşti nădejdea creştinilor, întărirea tuturor celor ce aleargă la tine, Curată. Ascultă şi împlineşte rugăciunile noastre, Stăpână!

Bucură-te, zidul cel nesurpat, bucură-te, acoperământul lumii, bucură-te, Biserică, bucură-te, făclie, bucură-te, scaun al lui Dumnezeu! Bucură-te, bucuria şi ajutătoarea tuturor, ceea ce eşti de-a pururea armă de mântuire nebiruită asupra vrăjmaşilor celor nevăzuţ!

Avându-te pe tine, Curată, părtinitoare, acoperământ şi nădejde, zid de scăpare, curăţire şi dezlegare de cele rele, ne mântuim de ispite şi de primejdii, de boli şi de patimi; pentru aceea neîncetat lăudăm puterile tale.

Tu eşti mărirea îngerilor, oglinda proorocilor, lauda patriarhilor şi a Apostolilor; tu, podoaba Mucenicilor lui Hristos, sfinţenia pustnicilor şi a Drepţilor şi înnoirea a toată lumea.


A Cuviosului:
Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Cel ce eşti pururea rugător pentru neamul românesc, Sfinte Cuvioase Ioanichie, fă să sporească credinţa fiilor Bisericii noastre dreptmăritoare şi revarsă pace din pacea lui Hristos în ţara în care te-ai născut!


Izbăveşte de necazuri şi tămăduieşte bolile tuturor celor ce se închină cu credinţă Sfintelor tale moaşte, Cuvioase Părinte Ioanichie!

Slavă...

Înalţă mintea noastră şi gândul către tine, Dumnezeule, luminează-ne cu strălucirile cele preacurate, Părinte şi Cuvântule şi Mângâietorule, aşa cum ai înălţat şi ai luminat pe cel de un neam cu noi şi de o credinţă, Cuviosul Ioanichie mult nevoitorul!

Şi acum... a Născătoarei

De bucurie şi veselie umple-mă, Fecioară, ca una ce ai primit pricina bucuriei, că tu ai izvorât tuturor bucuria.

Catavasia...
LUMINÂNDA

Întru lumina Duhului ai trăit faptele credinţei în adâncul peşterii până ce ai ajuns la Împărăţia lui Hristos. Trimite-ne, părinte, şi nouă, celor din întunericul necunoştiinţei, raze de lumină care să ne arate lumina lui Hristos!

Slavă.... Şi acum ....a Născătoarei


Strălucita minune a Naşterii tale cea mai presus de minte spăimântează tot gândul, al celor pământeşti şi al îngerilor, că, Fecioară fiind, ai născut şi Fecioară ai rămas ca şi mai înainte de Naştere. O, înfricoşătoare taină! O, naştere minunată! O, Preacurată Maică, pururea Fecioară!


LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 6-lea

Cine poate spune, părinte, care a fost lucrarea ta cea duhovnicească, ascuns fiind trei sute de ani în adâncimile peşterii din Valea Chiliilor? Dumnezeu, Atotştiitorul, a numărat mulţimea virtuţilor pe care le-ai împlinit, aşezându-te în odihnă veşnică, în Ceruri, iar noi, pe pământ, minunându-ne de răbdarea ta, te lăudăm şi cinstim sfintele tale moaşte.

Alte stihiri, glasul al 4lea
Podobie: Dat-ai semn

Pe tine, cel ce ai luat Crucea ostenelilor şi nevoinţelor pustietăţii, Cuvioase Ioanichie, te lăudăm cu bucurie în ziua trecerii tale în odihna lui Dumnezeu, unde te rogi pentru sufletele noastre.

Înflorit-a ca şi crinul peştera în care te-ai sălăşluit din Valea Chiliilor, următor fiind, părinte, marilor sihaştri al căror nume numai Dumnezeu îl ştie, căci îi odihneşte în slava Sa cea negrăită.

Pe îngerul cel pământesc şi omul cel ceresc, pe iubitorul de Dumnezeu, Ioanichie, să-l cinstim cu cântări duhovniceşti pentru că, în Ceruri, se roagă pentru sufletele noastre, iar pe pământ, ne-a lăsat comoară duhovnicească sfintele sale moaşte.

Ca şi Ilie de demult în peşteră ţi-ai petrecut viaţa înfruntând cu bărbăţie ispitele războiului nevăzut. Pentru aceasta, Hristos văzând răbdarea ta, Cuvioase, te-a învrednicit să-L vezi faţă către faţă în lumina Împărăţiei celei de Sus.

Slavă... galsul al 5-lea

Cuvioase Părinte, glasul Evangheliei Domnului ascultând, lumea ai părăsit: bogăţia şi slava întru nimic nu le-ai socotit. Pentru acesta ai strigat tuturor: iubiţi pe Dumnezeu şi veţi avea dar veşnic! Nimic să nu cinstiţi mai mult decât dragostea Lui ca să aflaţi odihnă împreună cu toţi Sfinţii când va veni întru slava Sa! Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, păzeşte şi mântuieşte sufletele noastre!

Şi acum...
Fericimu-te pe tine...
DOXOLOGIA mare
Şi celelalte, după rânduială.

LA SFÂNTA LITURGHIE


Fericirile pe 8: 4 de la Cântarea a 3-a şi 4 de la Cântarea a 6-a

Prochimen, glas 7: Drepţii să se bucure de izbânda lor...

Stih: Cântaţi Domnului cântare nouă! Cântaţi laudele în adunarea
credincioşilor!

Apostolul

Din Epistola către Galateni (V, 22-VI, 2):
Fraţilor, roada Duhului...
(caută la sâmbăta din săptămâna a 27-a după Rusalii)

Aliluia, glasul 1: Fericit bărbatul care se teme de Domnul.

Stih:
De la răsăritul soarelui până la apus lăudat este numele Domnului.


Evanghelia de la Matei (XI, 27-30)

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate-Mi sunt date de către Tatăl Meu...
(caută joi în săptămâna a 4-a după Rusalii).

Chinonicul:

Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.


ACATISTUL
CUVIOSULUI
IOANICHIE SCHIMONAHUL
DIN VALEA CHILIILOR


Condacul 1:
Pe tine, alesule între sihaştrii musceleni, Cuvioase Ioanichie, mult nevoitorule, cu cântări de laudă te cinstim! Cel ce ţi-ai petrecut viaţa în rugăciuni, privegheri şi osteneli duhovniceşti, fiind plăcut lui Dumnezeu, ai primit de la Dânsul cununa bucuriei, aşezându-te în Raiul desfătării şi având îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri pe cei ce-ţi cântăm: Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Icosul 1:

Din tinereţe, fericite părinte, ai luat Crucea şi ai urmat lui Hristos, părăsind ispitele şi necazurile acestei lumi trecătoare. Prin puterea Duhului Sfânt, care ţi-a luminat viaţa, ai ajuns la starea bărbatului desăvârşit, supunând sufletului osârduitor toate simţămintele trupului neputincios. Cunoscându-ţi, părinte, nevoinţele tale, cu smerenie îţi cântăm:
Bucură-te, sihastru iscusit din ţinuturile muscelene;
Bucură-te, cel ce toată viaţa ai fost adumbrit de Duhul Sfânt;
Bucură-te, floare înmiresmată răsădită în Valea Chiliilor;
Bucură-te, următor al marilor sihaştri argeşeni;
Bucură-te, cel pe care Dumnezeu l-a făcut cunoscut credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te-ai adăpat din izvoarele Scripturilor;
Bucură-te, iubitor de linişte şi sihăstrie;
Bucură-te, că Hristos te-a chemat să-I slujeşti;
Bucură-te, că pururea ai ascultat de cuvintele Lui;
Bucură-te, următor al marilor sihaştri înduhovniciţi;
Bucură-te, bucuria nevoitorilor şi podoaba Bisericii;
Bucură-te, cel ce ai umplut Munţii Carpaţi de mireasma rugăciunilor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 2-lea:

După ce mulţi ani ai petrecut în ascultare şi răbdare în obştea Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, asemenea cerbului care doreşte apele răcoroase ale munţilor, aşa şi tu, Părinte Ioanichie, ai dorit să te îndulceşti de viaţa pustnicilor care este minunată şi plăcută lui Dumnezeu. Drept aceea, te-ai retras într-o peşteră a Munţilor Cetăţuia, unde timp de 30de ani ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Ştiind, Sfinte părinte, că viaţa pustnicilor fericită este, te-ai întraripat cu dumnezeiescul dor, care ţi-a dat nădejdea îndulcirii din veşnicele bunătăţi ale Împărăţiei Cerurilor. Avându-te model de viaţă îmbunătăţită, mulţi s-au folosit duhovniceşte, cântând:
Bucură-te, că inima ţi-a fost luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, locuitor al sihăstriei şi înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai biruit păcatul cu postul şi rugăciunea;
Bucură-te, minte veghetoare şi ochi lăuntric neadormit;
Bucură-te, cel ce ai desluşit tainele înfrânării;
Bucură-te, iubitor de linişte şi pace duhovnicească;
Bucură-te, viteaz luptător în războiul cel nevăzut;
Bucură-te, biruitor al păcatului şi ispitelor diavoleşti;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate,
Bucură-te, că ai ajuns la starea de nepătimire;
Bucură-te, cel ce ai văzut pe Dumnezeu întru nevedere;
Bucură-te, floare deschisă în aşteptarea rodului;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 3-lea:

Prin viaţă sihăstrească, Cuvioase Ioanichie, ţi-ai luminat cugetul şi inima de pornirile fireşti ale patimilor. Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, te-a întărit să dobândeşti roadele curăţiei, ca să lauzi pe Domnul, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Umplut fiind de dragostea cea negrăită a lui Dumnezeu, te-ai retras din zarva lumii acesteia în peştera din Valea Chiliilor, Cetăţuia Negru Vodă, Cuvioase Părinte Ioanichie, ca să petreci după poruncile Evangheliei. Întunericul peşterii s-a prefăcut în lumină taborică, rugăciunea ta neîncetată făcând prezentă Slava Prea Sfintei Treimi. Minunându-ne de dumnezeiasca ta petrecere, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că întru credinţă ostenindu-te, ai simţit slava lui Dumnezeu;
Bucură-te, că având nădejde în puterea Lui, ţi-ai sporit răbdarea în nevoinţe;
Bucură-te, că de dragostea lui Hristos te-ai înflăcărat,
Bucură-te, că patimile şi rănile Lui le-ai trăit;
Bucură-te, că voinţa ta a fost absorbită de voinţa Lui;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit total lui Dumnezeu;
Bucură-te, că traiul tău a fost luminat de viaţa lui Iisus;
Bucură-te, că Duhul Sfânt a umbrit sufletul tău;
Bucură-te, că nici un gând viclean n-ai lăsat să pătrundă în fiinţa ta;
Bucură-te, cel ce, în trup fiind, ai gustat din slava cea negrăită a Raiului;
Bucură-te, că lacrimile pocăinţei ţi-au purificat sufletul;
Bucură-te, că îngerii ţi-au fost slujitori şi apărători;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 4-lea:

Asemenea marelui profet Ilie, cel ce s-a nevoit în peştera din Horeb şi a vorbit cu Dumnezeu, aşa şi tu, părinte Ioanichie, ai stat în peştera muntelui ca să ai pe Hristos totdeauna în preajma ta. Întru El ai biruit toate uneltirile vrăjmaşului, pentru că El ţi-a fost întărirea, El mângâierea, viaţa, şi numai Lui ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Puterea Celui de Sus te-a umbrit, Sfinte Ioanichie, pentru că, plin de Duhul Sfânt, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept urmare, sihăstria musceleană, unde ai vieţuit, s-a umplut de crini duhovniceşti a căror mireasmă s-a simţit, peste veacuri, de către cei ce iubesc podoaba casei lui Dumnezeu, cântându-ţi:
Bucură-te, cel care ai făcut să rodească pustia cu flori binemirositoare; Bucură-te, căpetenia sihaştrilor musceleni;
Bucură-te, cel ce ai udat cu lacrimi florile duhovniceşti ale virtuţilor;
Bucură-te, trandafir ale cărui petale se scaldă în lumina necreată;
Bucură-te, minte văzătoare a tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, că viaţa ţi-a fost ca o Sfântă Liturghie;
Bucură-te, cel ce ai umplut cerul de rugăciuni şi cântări duhovniceşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai împodobit fiinţa cu raze strălucitoare;
Bucură-te, cel care ţi-ai unit rugăciunile cu nevoinţele trupeşti;
Bucură-te, cel ce ai lăsat pe Dumnezeu să pătrundă în sufletul tău;
Bucură-te, că Sihăstria din Valea Chiliilor s-a prefăcut în Rai duhovnicesc;
Bucură-te, mare pustnic înaripat cu virtuţile îngereşti;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 5-lea:

Numai Dumnezeu ştie mulţimea ostenelilor şi faptelor tale, minunate Părinte Ioanichie, pentru că, retrăgându-te în peştera munţilor, viaţa ta ascunsă de privirile oamenilor a văzut-o doar Mântuitorul Hristos, în Numele Căruia ai pustnicit, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Amintiţi-vă de înaintaşii noştri cum şi-au sfârşit viaţa şi urmaţi-le credinţa, ne învaţă marele, între Apostoli, Pavel, chemând neamurile la urmarea şi trăirea în Hristos. Pentru că poporul nostru a fost chemat dintru început la lumina lui Hristos, avem atâta nor de mărturii de viaţă curată, pe cei ce au urmat Mântuitorului, între care Ioanichie Schimonahul din Valea Chiliilor, căruia îi cântăm:
Bucură-te, Părinte Ioanichie, următor al părinţilor celor de demult;
Bucură-te, cel ce ai avut credinţa şi râvna Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat;
Bucură-te, cel ce te-ai înarmat cu răbdarea Mucenicilor trăitori în zorii creştinismului românesc;
Bucură-te, următor lui Hristos, asemenea Sfântului Ioan Casian;
Bucură-te, cel ce ai umplut curgerea timpului mântuirii, aşa cum s-a socotit de Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit;
Bucură-te, cel ce te-ai împărtăşit de viaţa curată a marilor isihaştri ai neamului românesc;
Bucură-te, aşezat sub ascultarea Sfinţilor Ierarhi ai Bisericii Româneşti;
Bucură-te, că te-ai îndulcit din învăţăturile Sfântului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, cel ce ai întărit pe Sfinţii Cuvioşi care au trăit în veacurile de după mutarea ta;
Bucură-te, că ai făcut să rodească sămânţa isihasmului românesc;
Bucură-te, cel ce ai fost pildă monahilor iscusiţi;
Bucură-te, credincioşilor sprijin şi al nostru părinte mult folositor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 6-lea:

Acolo unde se întăreşte cetatea, şi lupta vrăjmaşului se înmulţeşte, ne învaţă dumnezeiescul stihuitor al psalmilor, David Împăratul. Cunoscând aceasta, ţi-ai întărit cetatea sufletului cu postul şi rugăciunea ca sa poţi birui lupta diavolului, care n-a curmat statornicia ta în lucrarea virtuţilor şi s-a îndepărtat, lăsându-te să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

,,Dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare”, zicea Apostolul neamurilor celor doritori de viaţă curată. Acestea toate urmându-le şi lăsându-le ca testament, Sfinte Ioanichie, întăreşti pe cei ce-ţi cântă:
Bucură-te, cel care ai purtat Crucea lui Hristos cu multă râvnă;
Bucură-te, că te-ai mângâiat din rostirea cu dragoste a numelui lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai întreţinut lumina credinţei cu rugăciunea;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai simţit milostivirea şi îndurarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, minte plină de smerita cugetare şi bucurie cerească;
Bucură-te, că n-ai lăsat slava deşartă să intre în inima ta;
Bucură-te, că te-ai îngropat cu Hristos ca să înviezi împreună cu El;
Bucură-te, cel ce ai mărturisit pe Hristos nu prin cuvânt, ci prin trăire;
Bucură-te, că Mântuitorul s-a recunoscut în lucrarea ta;
Bucură-te, cel care ai purtat în trupul tău rănile lui Hristos;
Bucură-te, cel ce cu ochiul lăuntric ai văzut împărăţia cea de Sus;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 7-lea:

Nici frigul, nici foamea, nici setea, nici orice altă nevoinţă nu te-a despărţit, fericite Părinte Ioanichie, de dragostea Celui ce, ,,la plinirea vremii’’, chip de rob luând, a coborât în peştera Bethleemului să se nască, să crească şi să ne mântuiască. Ţintuind gândul în smerenia lui Hristos, ai coborât în peştera din Muntele Cetăţuiei, unde treizeci de ani ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Atotţiitorule, Doamne, Cel ce cunoşti mulţimile stelelor şi la toate nume le dai, Tu singur ştii pe fiecare dintre cei ce bine Ţi-au plăcut dintre neamurile pământului. Când a fost bunăvoinţa Ta, din mulţimea sihaştrilor români ai ales să faci cunoscut lumii pe minunatul între Cuvioşi Ioanichie, sihastrul din Valea Chiliilor, căruia ajută-ne să-i cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai făcut prinos şi jertfă lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai trăit scăldat în iubirea Lui;
Bucură-te, că ai mulţumit lui Hristos, Cel ce te-a acoperit cu Harul Său;
Bucură-te, cel ce de bunăvoie ai luat Crucea ostenelilor;
Bucură-te, cel ce ţi-ai silit firea, înduhovnicindu-ţi simţămintele trupului;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat harul după măsura dragostei de Hristos;
Bucură-te, cel ce ai coborât în peşteră ca să te înalţi prin Harul Lui;
Bucură-te, că Hristos pe unii i-a făcut Apostoli, pe alţii dascăli sau învăţători, iar pe tine ascet desăvârşit;
Bucură-te, că ai ajuns la înălţimea cunoştinţelor, întru legătura păcii cu Hristos;
Bucură-te, că urmând adevărului, ai crescut întru iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Prea Sfintei Treimi slăvitor;
Bucură-te, cetăţean al Raiului şi stea luminoasă a Bisericii;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 8-lea:

După lungi ani de nevoinţe, când Dumnezeu a binevoit, ţi-a dat semn că vei fi mutat din viaţa aceasta vremelnică la cea nepieritoare. Cunoscându-ţi ziua sfârşitului, ţi-ai încrustat pe piatra pe care ai adormit anul chemării tale la cele de Sus, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

De la mutarea ta la ceruri, Sfinte părinte, necunoscut a rămas numele şi trupul tău, până ce Dumnezeu a socotit să te preaslăvească în ochii şi inima oamenilor. Din rânduiala Celui Preaînalt, prin smeritul stareţ Pimen, s-au aflat moaştele tale binemirositoare în peştera în care ai adormit. Mare minune! Epitaful care acoperea sfintele tale oseminte era ţesut din pânza unui păianjen, iar cel ce a fost rânduit să te ridice s-a mirat, zicând:
Bucură-te, Sfinte, trecut la Domnul în liniştea unei peşteri;
Bucură-te, că firea necuvântătoare ţi-a slujit la adormirea ta;
Bucură-te, că sufletul tău a fost aşezat în ceata Cuvioşilor;
Bucură-te, cel ce te bucuri cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, că pământul nu te-a socotit străin Cerului;
Bucură-te, trup de slavă inundat de Sfântul Duh;
Bucură-te, că, din rânduială dumnezeiască, numele şi faptele tale s-au cunoscut;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a preaslăvit când întunericul cădea peste poporul din care ai răsărit;
Bucură-te, că minunată a fost descoperirea sfintelor tale moaşte;
Bucură-te, că mare mirare au avut cei ce te-au descoperit;
Bucură-te, că Dumnezeu se preaslăveşte prin sfintele tale moaşte;
Bucură-te, mărgăritar de mult preţ al Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 9-lea:

Dacă sfintele tale moaşte au fost scoase şi aşezate spre închinarea credincioşilor, mulţi din cei ce le-au sărutat cu credinţă s-au vindecat de boli şi neputinţe, dând laudă lui Dumnezeu, Cel ce Se preamăreşte întru Sfinţii Săi, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Nu după multă vreme, întunericul s-a abătut asupra ţării în care se preaslăvea numele lui Dumnezeu în Treime lăudat. De aceea, sfintele tale moaşte, ca un mărgăritar preţios, au fost ascunse din nou în pământ, unde au şezut până când Dumnezeu iarăşi a rânduit aflarea lor. Mintea nu poate spune planul providenţei Tale, Doamne, pentru noi, de aceea cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu a avut pentru tine minunată rânduială;
Bucură-te, că prin harul Sfântului Duh ai lucrat minuni în mijlocul oamenilor;
Bucură-te, cel ce te preaslăveşti cu ajutorul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai împăcat cu Dumnezeu, trăind moartea Fiului Său;
Bucură-te, cel ce prin providenţă te dăruieşti celor plini de credinţă;
Bucură-te, că mulţumim lui Dumnezeu pentru rânduiala Sa;
Bucură-te, cel care te-ai supus voinţei Lui;
Bucură-te, fiu al Celui Preaînalt şi împreună moştenitor cu Hristos;
Bucură-te, că toată făptura suspină şi aşteaptă mântuirea de la Dumnezeu;
Bucură-te, că nu ai fost supus stricăciunii, ci îndumnezeirii;
Bucură-te, că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat să fii cinstit de mulţimea credincioşilor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 10-lea:

Veniţi, adunarea evlavioasă a dreptcredincioşilor români, pe Cuviosul Ioanichie sihastrul să-l lăudăm, că acesta cu adevărat mai presus de om s-a arătat, pentru că trup materialnic având, viaţa celor fără de trup a râvnit, pe care dobândindu-o, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Toate cetele sihaştrilor, călugărilor şi bunilor credincioşi cu bucurie să încununăm pe iubitorul de Hristos, Ioanichie din Valea Chiliilor, proslăvit de Dumnezeu în Ceruri, căruia să-i cântăm cu dragoste:
Bucură-te, stea răsărită în ţinutul Argeşului şi Muscelului, care luminezi Biserica Ortodoxă;
Bucură-te, lumină aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, ştiutorul neştiutelor taine ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, chipul sihaştrilor şi al călugărilor iscusiţi;
Bucură-te, pildă de nevoinţă şi asceză pentru Hristos;
Bucură-te, sămânţă din care a răsărit rod dumnezeiesc;
Bucură-te, piatră duhovnicească pusă la temelia Bisericii;
Bucură-te, rod al rugăciunii şi al tresviei;
Bucură-te, arbore purtător de fructul mântuirii;
Bucură-te, văzătorul nevăzutelor vedenii,
Bucură-te, crin bine mirositor răsădit în grădina Raiului;
Bucură-te, preafrumos giuvaier în vistieria împărăţiei;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 11-lea:

În cămara aleşilor Tăi, Doamne, ai aşezat pe marele între sihaştrii neamului româneasc, Cuviosul Ioanichie, cel mult nevoitor. Căci acesta a ştiut pe pământ să preamărească numele Tău prin viaţă curată, iar în Ceruri, Te laudă neîncetat, împreună cu îngerii, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Dacă sfintele tale moaşte au fost din nou scoase de sub obroc şi aşezate ca lumina în sfeşnic, în Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă, în care oarecând ai vieţuit, acestea s-au dovedit făcătoare de minuni pentru cei ce se închină cu credinţă şi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, ajutătorul celor din primejdii şi necazuri;
Bucură-te, părinte bun, ocrotitor orfanilor şi oropsiţilor;
Bucură-te, doctorul bolnavilor şi balsamul suferinzilor;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, hrănitorul celor ce vin în casa pâinii;
Bucură-te, slujitorul celor neputincioşi;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor şi al lipsiţilor;
Bucură-te, bogăţia neîmpuţinată a săracilor;
Bucură-te, folositorul tuturor învăţăceilor;
Bucură-te, purtătorul greutăţilor celor slăbănogi;
Bucură-te, ajutorul celor fără de ajutor;
Bucură-te, aducătorul de belşug în vremea secetei;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 12-lea:

Prea Sfântă Treime, Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunile preaiubitului Tău slujitor, Ioanichie, fiul Bisericii Tale dreptmăritoare, şi ajută-ne să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, ca să cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Lăudăm nevoinţele tale, Cuvioase părinte, cinstim sfintele tale moaşte, preamărim răbdarea ta pentru Hristos, cântăm cu bucurie încununarea ta în Ceruri şi cu osârdie ne rugăm ţie să aperi de necazuri ţara în care ai trăit, iar pe binecredinciosul tău popor să-l ocroteşti de rătăciri şi de duhurile lumii deşarte, ca să îţi cântăm:
Bucură-te, fiu al Bisericii Ortodoxe dreptmăritoare;
Bucură-te, tezaurul de mult preţ al Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă;
Bucură-te, lumină veşnic aprinsă în Episcopia Argeşului şi Muscelului;
Bucură-te, ocrotitorul dreptcredincioşilor creştini musceleni;
Bucură-te, cel ce reverşi mireasma Duhului Sfânt în Valea Dâmboviţei;
Bucură-te, cel ce asculţi rugăciunile celor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce aduci ploi mănoase pământurilor româneşti;
Bucură-te, păzitorul Grădinii Maicii Domnului;
Bucură-te, stejar la a cărui umbră se adăpostesc credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor rătăciţi pe cărările acestei lumi;
Bucură-te, sprijinul celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, veghetor în vremea sfârşitului nostru;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 13-lea:

O, întru tot lăudate Părinte Ioanichie, omul rugăciunii, podoaba sihaştrilor şi a Bisericii dreptmăritoare, nevoitorul din peştera Muntelui Cetăţuia, lumina cea nestinsă a argeşenilor şi muscelenilor, cel ce după îndelungi osteneli ai primit moştenirea veşnicelor bunătăţi ale Cerului, primeşte această smerită cântare de laudă şi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, uşurează-ne necazurile şi supărările, alină-ne suferinţele sufleteşti şi trupeşti şi fii ajutătorul nostru în ziua Judecăţii, ca împreună cu tine să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
(acest Condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Din tinereţe, fericite Părinte,...
şi Condacul întâi: Pe tine alesule între sihaştrii..., şi se face otpustul.


* Slujba Vecerniei Mici, Vecerniei Mari, Utreniei şi Acatistul Cuviosului Ioanichie Schimonahul de la Sihăstria Valea Chiliilor, Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă au fost alcătuite de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, diortosite de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi aprobate în Şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 18-19 iunie 2009.


Hristos a inviat!