luni, 18 aprilie 2011

Sfanta si Marea zi Luni

Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta şi Marea Zi Luni, când "se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului".


În această zi este prezentat, ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de fraţii săi din pricina unor vise, a fost ascuns de părintele său, spunându-i că a fost răpit şi a fost mâncat de fiare sălbatice. Apoi a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Stăpâna lui s-a mâniat pe el pentru că n-a voit să se culce cu ea, l-a vorbit de rău stăpânului său, astfel Iosif a fost întemniţat. Apoi, în urma tălmăcirii unor vise, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului a fost cunoscut iarăşi de fraţii săi. Trăind într-un chip minunat toată viaţa lui, a murit în Egipt şi s-a arătat un om mare prin înţelepciune, pe lângă alte fapte bune ale sale.

Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Şi Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelaşi neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginţi, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuşi împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea şi ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel purtător de viaţă. Pentru aceasta facem astăzi pomenire preafrumosului Iosif", spune Triodul.

Smochinul neroditor este precum sinagoga evreilor

În aceeaşi zi se face pomenire şi de smochinul care s-a uscat, întâmplare relatată de către Matei 21, 19-20 şi de Marcu 11, 13-14. Conform Sinaxarului citit la această slujbă, "Sinagoga iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat şi legea de la ei şi i-a făcut cu totul netrebnici. Dar dacă cineva ar întreba: "Pentru ce oare un pom neînsufleţit s-a uscat prin blestem dacă n-a greşit cu nimic?". Unul ca acesta să afle că iudeii care-L vedeau pe Hristos că făcea tuturor totdeauna bine şi că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine şi nicidecum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-Şi arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.

Mai este însă şi o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înţelepţi, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui şi-au făcut acoperământ strămoşii noştri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceaţa plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă usturimea şi iuţimea conştiinţei.

Istoria smochinului a fost aşezată aici pentru a ne îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată pentru a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozeşte pe cei care nu fac rod potrivit de virtute."

Sfântul Cuvios Ioan


Sfântul Cuvios Ioan şi-a dorit din tinereţe să urmeze calea pustiei. Într-o zi, el şi-a părăsit părinţii şi a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a şi călugărit. În timpul luptei împăratului Leon Armeanul (813-820) împotriva sfintelor icoane, au plecat în Bizanţ alături de un alt ucenic, şi anume, Iosif, făcătorul de cântări, şi mergeau prin cetăţi îndemnând poporul să cinstească în continuare sfintele icoane. Sfântul Grigorie a voit să înştiinţeze şi pe creştinii din Roma despre cele ce se întâmplă în partea de Răsărit şi l-a trimis pe Iosif, dar pe drum a fost prins şi închis într-o temniţă în insula Creta. Între timp, Sfântul Grigorie a trecut la Domnul şi a fost îngropat de Sfântul Cuvios Ioan. La scurt timp a trecut la cele veşnice şi Ioan, veghetor fiindu-i Iosif, care se eliberase din temniţa din Creta. Iosif a zidit o biserică aproape de Bizanţ în cinstea Sfântului Nicolae şi a adus aici moaştele celor doi sfinţi.

Tot în această zi, Biserica face pomenirea Sfântului Cosma, Episcopul Calcedonului; a Sfintei Cuvioase Atanasia; a Sfântului Mucenic Ioan din Ianina şi a Sfântului Mucenic Ioan Culica.

Hristos a inviat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML