sâmbătă, 30 iulie 2011

30 Iulie 2011 SFANTUL SFINTITUL MUCENIC VALENTIN, episcopul UMBRIEI. Acest Sfant este Sfantul Valentin cel ORTODOX, nu ,,valentine's day".

IMPORTANT:

Sfântul Mucenic Valentin este cinstit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, fiind amintit în calendarul ortodox la data de 30 iulie. Din nefericire, în absenţa unei culturi ortodoxe şi căzând pradă tradiţiei profane, multe persoane asimilează sărbătoarea sfântului cu data de 14 februarie. Ne aflăm însă, am putea spune, în faţa unui dublu paradox. Mai întâi datorită faptului că, deşi de "Valentineâs Day" a auzit toată lumea, totuşi despre viaţa Sfântului Mucenic Valentin nu cunoaşte nimeni mai nimic. Pe de altă parte, cu toate că ziua de 14 februarie este dedicată unui "sfânt Valentin", totuşi calendarul ortodox nu leagă de această dată calendaristică nici un sfânt cu acest nume.

TROPARE ALE SF. SF. MC. VALENTIN APARATORUL VALORILOR FAMILIEI CRESTINE.

Sfinte Sfintite Mucenice Valenitin, cu smerenie te rugam, mijloceste pentru noi, cei ce avem trebuinta de ajutorul tau! Asculta rugaciunile noastre, fii noua dupa nevoile noastre; intarire, celor bolnavi; tamaduitor, celor in primejdii; izbavitor, celor nedreptatiti; ajutator, celor varstnici; sprijinitor si toiag batranetilor; tinerilor, de suflet indrumator si inteleptitor; scolarilor, luminator al mintii si ocrotitor.

Cu ravna ai propovaduit Evanghelia Lui Hristos si asa, prin tine, Sfinte Sfintite Mucenice Valentin, multi tineri din pacate s-au izbavit si de la pieire au scapat, vietuind in viata curata, neintinata, in unire cu Mantuitorul Iisus Hristos, prin harul Sau cel de viata datator. Drep aceea, pe tine, te rugam, intareste-i pe acesti in lupta cu patimile sufletesti si trupesti si cu ispitele tineretilor.

În fiecare an, la data de 30 iulie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea unui ales apologet al valorilor moralei creştine. Este vorba de Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei. Martirizat la Roma în a doua jumătate a secolului al treilea, el a rămas în conştiinţa Bisericii lui Hristos ca vindecător al celor bolnavi şi sfânt al iubirii creştine şi al familiei. În plină zi de sărbătoare, Sfântul Valentin îi binecuvântează pe credincioşii români, o părticică din sfintele sale moaşte fiind depuse în Biserica Delea Nouă, din Bucureşti.




Viaţa Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin ne introduce în atmosfera primelor trei secole de creştinism. O perioadă tristă a Bisericii, un răstimp al persecuţiilor şi al prigoanei împotriva creştinilor, în care au înflorit şi s-au manifestat martirii, adică cei care L-au mărturisit pe Mântuitorul Hristos cu preţul vieţii lor. Sfântul Valentin s-a născut în jurul anului 175, în localitatea romană Interamna (astăzi localitatea Terni, din regiunea Umbria, Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno. Datorită vieţii sale virtuoase, Valentin va fi ales Episcop de Interamna, fiind hirotonit de către papa Victor I, în anul 197.

Remarcabil propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, făcător de minuni şi vindecător, Sfântul Valentin a fost foarte iubit de către toţi credincioşii săi. Mai mult, datorită credinţei sale puternice şi a bogatei activităţi taumaturgice, episcopul a convertit la creştinism importanţi dregători romani. Printre minunile săvârşite de mucenic amintim vindecarea fratelui tribunului roman Frontanus de o boală foarte grea; tămăduirea lui Cherimon, fiul vestitului filosof roman Craton, eveniment în urmă căruia s-au botezat Craton şi întreaga familie a acestuia, împreună cu trei tineri filosofi care au devenit ucenicii Sfântului Valentin: Procul, Efiv şi Apolonie. Nu trebuie omisă nici minunea vindecării tânărului Avundie, fiului eparhului cetăţii, precum nici blândeţea cu care Mucenicul lui Hristos, Valentin, a binecuvântat prin Taina Sfintei Căsătorii legătura dintre o tânără creştină cu un soldat păgân, proaspăt convertit la credinţa în Hristos. De altfel, acest din urmă eveniment i-a adus Sfântului Valentin calitatea de ocrotitor al iubirii şi al familiei creştine.

Trăind într-o perioadă a persecuţiilor împotriva creştinilor - este vorba de domnia împăratului Marcus Aurelius - Sfântul Valentin a fost arestat, torturat şi decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius. Împreună cu Valentin au primit sfârşitul mucenicesc şi ucenicii acestuia: Procul, Efiv şi Apolonie, în anul 273. Cinstitele trupuri ale celor patru martiri au fost aduse şi îngropate în cetatea Interamna, în glas de rugăciune al poporului dreptcredincios adunat să-i întâmpine pe aceşti vrednici mucenici ai lui Hristos.

Sfântul Valentin, în mijlocul românilor


Prin osteneala preoţilor slujitori ai Bisericii Delea Nouă - Calist din Bucureşti, o parte din moaştele Sfântului Mucenic Valentin au fost dăruite de Episcopia din Terni, Italia, credincioşilor români. Din anul 2005 (când au fost aduse moaştele sfântului) şi până în prezent, Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin binecuvântează atât pe credincioşii parohiei, cât şi pe fiecare creştin care, cu umilinţă şi cu smerenie, poposeşte în sfântul lăcaş şi se închină cinstitelor moaşte.

Mai mult, Mucenicul Valentin îşi confirmă calitatea sa de sfânt al iubirii creştine şi al familiei prin binecuvântarea pe care o oferă cu blândeţe fiecărui copil şi tânăr nou-botezat, precum şi fiecărei perechi de tineri proaspăt căsătoriţi. Prin excelenţă, putem spune că dacă anul 2011 este anul Sfintelor Taine ale Botezului şi Cununiei, în prezenţa Sfântului Valentin şi sub purtarea lui de grijă, această sărbătoare a Tainelor lui Hristos dobândeşte valenţe continue, eterne.

Întreaga activitate pastoral-misionară şi social-culturală dezvoltată în cadrul Parohiei Delea Nouă - Calist îl are în prim-plan pe Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin. Or, dacă avem în vedere faptul că duminică de duminică aici se împărtăşesc un număr considerabil de copii, dacă ţinem seama că fiecare pereche de tineri care urmează a se căsători trece pe la scaunul de spovedanie, dacă reflectăm la faptul că fiecare creştin aflat în suferinţă îşi găseşte alinarea în cadrul slujbelor cultului divin săvârşite cu regularitate şi la racla cu moaştele sfântului, atunci este lesne de înţeles de ce Sfinţitul Mucenic Valentin este vindecătorul celor bolnavi şi sfântul iubirii creştine, apologet al familiei ortodoxe. Prezenţa lui în mijlocul credincioşilor parohiei şi în mijlocul românilor este asemenea unui tezaur ortodox de o inestimabilă valoare şi preţuire.

Cu ocazia cinstirii Sfântului Sfinţi Mucenic Valentin, la Biserica Delea Nouă - Calist programul liturgic se va împleti cu activitatea misionar-filantropică. În ajunul serbării, pe data de 29 iulie, aseară, s-a oficiat slujba de priveghere (Vecernie, Acatist şi Litie). În ziua pomenirii sfântului, astăzi se va săvârşi slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie, unde sunt aşteptaţi la Sfânta Împărtăşanie atât copiii, cât şi creştinii evlavioşi care au ajunat şi au primit, prin Taina Spovedaniei, dezlegarea păcatelor. Sărbătoarea Sfinţitului Mucenic Valentin se va încheia cu agapa organizată de preoţii slujitori şi membrii Comitetului parohial, prilej cum nu se poate mai bun pentru comuniune, întâlnire şi socializare creştin-ortodoxă.

Trebuie subliniat faptul că, în ultimii ani, de bogăţia spirituală a fiecărui hram şi nu numai (Biserica Delea Nouă - Calist are două hramuri: "Praznicul Bunei Vestiri" şi "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil"), precum şi de sărbătoarea Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin s-au bucurat şi creştinii aflaţi în situaţii dificile, bolnavi şi suferinzi. Activitatea social-filantropică a vizat şi centrele sociale de copii şi tineret, azilurile de bătrâni şi spitalele. Cu atât mai mult, cu ocazia cinstirii Sfântului Valentin, vindecător şi rugător pentru toţi cei aflaţi în suferinţă, se vor bucura spiritual de sărbătoarea parohiei şi bolnavii Centrului de îngrijire "Sf. Nectarie", precum şi alte persoane încercate, cărora Parohia Delea Nouă - Calist le va oferi pachete.

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care îi numeşte pe sfinţi "casnici ai lui Dumnezeu" (Efeseni 2,19), constituie un îndemn în plus al sărbătorii de astăzi. Având permanent pe Hristos în inimile şi gândurile noastre, să ne bucurăm duhovniceşte de prezenţa şi purtarea de grijă a Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin, mărindu-l, cinstindu-l, închinându-ne lui şi înălţându-i rugăciuni ca să mijlocească, aşa cum spun şi cuvintele troparului, pentru sufletele noastre.

Locul Sfântului Valentin în calendarul ortodox

Sfântul Mucenic Valentin este cinstit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, fiind amintit în calendarul ortodox la data de 30 iulie. Din nefericire, în absenţa unei culturi ortodoxe şi căzând pradă tradiţiei profane, multe persoane asimilează sărbătoarea sfântului cu data de 14 februarie. Ne aflăm însă, am putea spune, în faţa unui dublu paradox. Mai întâi datorită faptului că, deşi de "Valentineâs Day" a auzit toată lumea, totuşi despre viaţa Sfântului Mucenic Valentin nu cunoaşte nimeni mai nimic. Pe de altă parte, cu toate că ziua de 14 februarie este dedicată unui "sfânt Valentin", totuşi calendarul ortodox nu leagă de această dată calendaristică nici un sfânt cu acest nume.

Fundamentându-se pe o sărbătoare catolică, cu specific occidental, care odată cu trecerea timpului a căpătat accentuate valenţe profane, străine spaţiului ortodox, sărbătoarea Sfântului Valentin este denaturată şi transformată într-un eveniment de marketing şi într-o "sărbătoare fără sărbătorit". Pilda de sfinţenie şi mucenicie a Sfântului Valentin, precum şi darul acestuia de videcător al celor bolnavi şi ocrotitor al virtuţii dragostei creştine şi al familiei pot fi aflate doar în Biserica lui Hristos, locul în care mucenicul creştin a predicat, a binecuvântat şi a mărturisit pe Dumnezeul cel Viu. Iar sărbătoarea lui, atât de dragă îndeosebi tinerilor, ar trebui să reprezinte un prilej cum nu se poate mai potrivit de rugăciune şi laudă aduse Mucenicului Valentin, ca unul care revarsă ajutorul său familiilor şi tinerilor de astăzi.


Valentin "cel puternic în credinţă..."

Din punct de vedere etimologic, morfemul Valentin/ Valentina este un nume augural, de origine latină, explicat în mod tradiţional prin participiul verbului valere, care se traduce prin a fi puternic, a fi sănătos. Într-adevăr, prin credinţa sa energică, prin faptele sale deosebite, prin moralitatea exemplară şi prin activitatea pastoral-misionară ireproşabilă, Sfântul Mucenic Valentin a confirmat tăria şi puterea credinţei în Hristos, precum şi sănătatea vieţii comunităţii pe care el a păstorit-o cu atâta interes.

Un lucru ce trebuie subliniat este faptul că în calendarul Bisericii Ortodoxe întâlnim mai mulţi sfinţi cu acest nume. Amintim astfel pe Sfântul Mucenic Valentin, preotul din Roma, care a primit moarte mucenicească în jurul anului 268 şi pe care Biserica noastră îl sărbătoreşte în fiecare an la data de 6 iulie; pe Sfântul Mucenic Valentin, episcopul de Terni, de a cărui pătimire am amintit mai sus, cinstit de Biserica Ortodoxă la data de 30 iulie; pe Sfântul Mucenic Valens (Valent) diaconul, originar din localitatea Elia, Ierusalim, devenit martir în anul 309, pomenit de Biserica Ortodoxă pe data de 16 februarie.

De asemenea, cu numele de Valentin, Biserica Ortodoxă cinsteşte şi un sfânt episcop din Germania, secolul al IV-lea, considerat protector împotriva epilepsiei, precum şi o sfântă muceniţă pomenită în fiecare an la data de 10 februarie.

Hristos a inviat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML